Raluca şi Walter Zenga s-au împăcat? Potrivit ultimului mesaj postat de antrenor, el şi blondina sunt în relaţii bune şi se întâlnesc doar de dragul celor doi copii pe care îi au împreună.
După ce a fost acuzat că nu s-ar implica în creșterea fiului său, a decis să dea cărţile pe faţă. Celebrul antrenor a mai menționat că își vor petrece sărbătorile de Crăciun împreună și că nu ar exista niciun scandal între ei. Mai mult decât atât, Walter Zenga se bucură acum de o vacanță în Dubai.
”Fiului meu și soției lui le doresc tot binele din lume! Îi lăsăm pe alții să vorbească lucruri fără sens. Ne vedem cu toții la cina de Crăciun. P.S: Îmbrățișări de la Samira, Walter Jr. și Raluca. Îmi pare rău că nu știați, sunt în Dubai”, a scris Walter Zenga pe rețelele de socializare.
În urmă cu câteva luni, Walter Zenga anunța că relația dintre el și Raluca a ajuns la sfârșit după 14 ani de căsnicie. Celebrul antrenor a menționat că viața de antrenor nu este tocmai una roz, ceea ce l-a îndepărtat de familie, deoarece era foarte mult plecat.
”Nu mi-aş fi dorit ca eu şi soţia mea să ajungem în acest punct, însă viaţa este plină de surprize! Voi confirma acum, aici, pentru a nu lăsa loc de alte interpretări !
Eu şi soţia mea, Raluca, nu mai formăm un cuplu de ceva timp, din păcate relaţiile dintre noi s-au răcit, atât datorită distanţei dintre noi, creată şi din cauza jobului meu de antrenor, dar şi pentru că nu o mai recunosc deloc pe femeia care mi-a stat alături timp de 14 ani de căsnicie”, povestea Walter Zenga.