Raluca Turcan: „Angajaţii din asistenţă socială se vor testa pe banii lor, dacă nu doresc să se vaccineze”

Angajaţii din sistemul de asistenţă socială se vor testa pe banii lor dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan.
George Russo
24 sept. 2021, 20:30
Raluca Turcan:

Raluca Turcan a explicat că această prevedere făcea parte dintr-o Ordonanţă de Urgenţă, dar în urma comentariilor primite de la Ministerul Justiţiei, a fost transformată în proiect de lege şi trebuie aprobată cât mai urgent.

„Am propus, ca Minister al Muncii, ca personalul angajat din sistemul de asistenţă socială, public sau privat, să prezinte, dacă interacţionează cu beneficiari, o dovadă fie a vaccinării, fie a trecerii prin boală, fie o contraindicaţie de la medicul de familie. Dacă nu doresc să se vaccineze, fără să aibă contraindicaţii de la medicul de familie, atunci testarea se realizează pe banii angajaţilor.

E o propunere pe care noi am făcut-o cu un singur raţionament, şi anume apărarea sănătăţii persoanelor care se află în situaţii dificile. Vorbim de copii, persoane cu dizabilităţi şi vârstnici. Mai mult decât atât, în sistemul de stat, statul plăteşte oameni ca persoanele acestea să fie sprijinite.

Ar fi o lipsă de responsabilitate din partea noastră ca tocmai oameni care sunt plătiţi de stat să aibă grijă de sănătatea beneficiarilor să fie cei care îi pun pericol. Am primit comentarii de la Ministerul Justiţiei că ar fi nevoie de un proiect de lege şi atunci am transformat Ordonanţa de Urgenţă în proiect de lege şi aici avem nişte rigori de timp pe care trebuie să le respectăm: un număr de zile în transparenţă pentru ca, apoi, să fie adoptat de Guvern”, a declarat Turcan.

Raluca Turcan: „Oamenii trebuie să valorifice accesul gratuit la vaccin. Uitaţi-vă ce mutaţii a suferit virusul”

Întrebată dacă susţine vaccinarea obligatorie, ministrul Muncii a spus că trebuie să existe responsabilitate atât personală, cât şi mai ales pentru cei din jur.

„Eu cred că oamenii trebuie să valorifice la maximum acest atu uriaş pe care îl avem, acela de acces gratuit, în orice moment, la vaccinare. Dacă nu facem lucrul acesta, nu punem în pericol doar viaţa celor care nu accesează vaccinarea, ci pur şi simplu viaţa tuturor celor din jur. Uitaţi-vă la mutaţiile pe care le-a suferit virusul, la amploarea valului 4 şi cred că fiecare om cu responsabilitate şi pentru propria persoană, dar mai ales pentru cei din jur ar trebui să acceseze vaccinarea”, a subliniat ministrul de resort, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a avut, vineri, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), o întâlnire prin videoconferinţă cu directorii agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială pe tema Legii consumatorului vulnerabil.

Citeşte şi: Restricții pentru bucureșteni din această noapte. Incidența a ajuns la 3,77. DOCUMENT

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce a putut să găsească o fetiță de 3 ani în pietriș. Părinții au rămas muți de uimire când au văzut comoara descoperită
Capital.ro
Regulă nouă la bloc 2025. Interzis pentru românii care stau la bloc. Amendă de 6.000 de lei pentru vecini
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
Ce se ascunde în spatele propunerii lui Nicușor Dan de a negocia cu Antonescu și Lasconi o ieșire din cursa pentru Cotroceni
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
Zodiacul iubirii pentru aprilie. Plăceri senzuale și ispite noi. Nu toate semnele vor rezista tentațiilor
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
Usher, vrăjit de o româncă! Cine e Roberta Maria, bomba sexy care a petrecut pe Arena O2, din Londra, cu artistul internațional
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Anunțul serii despre Ion Iliescu. Ce se va întâmpla cu fostul președinte al României
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Anunț pentru toți românii care plătesc facturi la curent prin PPC (fostă Enel) sau Hidroelectrica. Cât va costa energia electrică de la 1 iulie
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București