Raluca Turcan, anunţ despre pensiile românilor: „Am ajuns la 310.000 dosare evaluate”

Raluca Turcan a anunţat că până acum, la nivel naţional, au fost evaluate 310.000 de dosare de pensii. Ministrul Muncii a precizat că una dintre intervențiile esențiale în perioada imediat următoare va fi procesul de recrutare pentru personal suplimentar, angajat pe o perioadă determinată pentru operațiunile de evaluare.
Filip Stan
04 iun. 2021, 20:34
Raluca Turcan, anunţ despre pensiile românilor:

Raluca Turcan, anunţ despre pensiile românilor. Ministrul a declarat că la nivel naţional au fost evaluate 310 000 dosare  de pensii şi că speră ca în a doua parte a anului viitor să se finalizeze digitalizarea celor 5 milioane de dosare din România.

Raluca Turcan, anunţ despre pensiile românilor

„La nivel național, am ajuns deja la 310 000 dosare evaluate, în condițiile în care am început acest proces cu resursele modeste existente la nivelul caselor teritoriale din toată țara.
Ne-am propus ca, în a doua parte a anului viitor, să finalizăm digitalizarea tuturor celor 5 milioane de dosare din România, iar, pentru a atinge acest obiectiv, resursa umană actuală – 1 300 de angajați la nivel național – nu este suficientă.

Spre comparație, ultimul proces similar realizat în România a presupus verificarea a 1 milion de dosare în aproximativ 5 ani, în perioada 2005 – 2010.

Prin PNRR, vom avea finanțare de 100 de milioane euro pentru a susține atât procesul de digitalizare a dosarelor de pensii aflate în plată, cât și dotarea cu echipamente și servicii electronice a Casei Naționale de Pensii Publice și a structurilor teritoriale, ceea ce va facilita atât relația cu beneficiarii, cât și accesul acestora, online, la toate informațiile din propriul dosar de pensie”, a transmis ministrul Muncii pe pagina de Facebook.

Citeşte şi Pensii 2021. Raluca Turcan anunţă bomba cu ceas în sistemul de pensii: Deficitul este de 16,7 miliarde de lei

Florin Cîţu: Noua lege a pensiilor va fi aprobată în Guvern şi Parlament în 2022. Va intra în vigoare în 2023

Noua lege a pensiilor va fi aprobată în Guvern şi Parlament în 2022 şi va intra în vigoare în 2023, a anunţat premierul Florin Cîţu.

„Să vă dau şi calendarul: aprobarea în Guvern a proiectului de lege privind sistemul public de pensii – în trimestrul II din 2022, deci aici este borna, adoptarea în Parlament a noii Legi privind sistemul de pensii – în trimestrul IV 2022. Noua lege privind sistemul de pensii intră în vigoare în primul trimestru din anul 2023. Deci acestea sunt ţintele de care ne vom ţine şi, acum, intrăm în dezbaterea proiectului. Veţi vedea public, repet, procedura prin care vom avea aceste legi va fi una transparentă”, a declarat premierul Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria, la finalul şedinţei de Guvern.

Citeşte şi Cristian Ghinea: „Oamenii vor ști exact când și cum le vor crește pensiile. Nu mai stăm la pixul lui Dragnea”

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce să pui în tocănița de cartofi noi ca să aibă un gust aparte. Va ieși o delicatesă
Capital.ro
Interzis la cadouri. Ilie Bolojan a dat lege azi, 14 aprilie. E valabilă în toată țara
Playtech.ro
Cont bancar cu doi titulari. Ce se întâmplă dacă unul dintre ei moare
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Președintele țării, asasinat la teatru. Un singur glonț a fost de ajuns
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cum va fi vremea de Paște 2025. Meteorologii ANM au modificat prognoza meteo
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă legea în România. Închisoare de până la 5 ani pentru șoferi. Se interzice obținerea unui nou permis de conducere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
"Atacul de Florii a depășit orice limită de decență". Emisarul lui Trump schimbă tonul cu Putin
Peste 100.000 de români vor primi pensii mai mari din luna mai 2025! Șeful Casei Naționale de Pensii a făcut anunțul: „Meritau”
MediaFlux
533 de lei în plus la pensie! Cine îi primește de la stat
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Fără mocănițe în Maramureș? Proiectul de lege care va desființa călătoriile cu faimosul tren