Președintele interimar al PNL a afirmat că majorările salariale și cele privind pensiile, decise de PSD, trebuie să aibă o susținere, însă Guvernul nu are mai mulți bani, astfel că presiunea cade pe autoritățile locale.
„Într-un heirupism fără nicio ancoră economică a început să împrăștie în stânga și în dreapta cu măriri de salarii și cu angajamente pentru măriri de pensii. Acești bani trebuie să vină de undeva, dar la Guvern nu sunt mai mulți bani pentru că nu au investiții și investitorii nu sunt motivați să creeze locuri de muncă. Atunci au mutat toată presiunea pe primării și Consilii județene, unde toate cheltuielile cu salarii trebuie să fie suportate din bugetele locale. În foarte multe localități cheltuielile sunt peste nivelul veniturilor din instituțiile respective”, a spus Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, deciziile luate de coaliția de guvernare vor duce la producerea unui blocaj fără precedent.
„Din punctul meu de vedere este foarte posibil ca în trei luni această situație să explodeze, România să ajungă să se îndatoreze din ce în ce mai mult pe generațiile viitoare. Putem asista la o cădere a actualului Guvern, pentru că obsesia împotriva justiției și iresponsabilitatea economică nu se poate să nu conducă în această direcție spre care se îndreaptă orbiți”, a spus Turcan, potrivit Agerpres.
Președintele interimar al PNL a participat sâmbătă, alături de secretarul general al formațiunii, Cristian Bușoi și de europarlamentarul Daniel Buda, precum și de lideri ai PNL Cluj la o conferință de presă, urmată de o ședință a Biroului Permanent Județean.