Raluca Turcan, veşti bune pentru HORECA: Am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut

Raluca Turcan a anunţat că măsurile active aplicate anul trecut, pentru a sprijini angajaţii şi angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile, vor fi prelungite.
Loredana Brumă
12 ian. 2021, 20:40
Raluca Turcan, veşti bune pentru HORECA: Am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut
Raluca Turcan, veşti bune pentru HORECA: Am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut

Raluca Turcan, noul ministru al Muncii, a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi cu cei ai industriei HoReCa. În urma discuţiilor s-a stabilit ca măsurile active aplicate anul trecut, pentru sprijinirea angajaţilor şi a angajatorilor din sectoarele cele mai vulnerabile, vor fi prelungite.

Citeşte şi Alocaţiile pentru copii şi salariul minim vor creşte în 2021. Ministrul Raluca Turcan a dat detalii

Raluca Turcan: Timpul redus de lucru (kurzarbeit) se va aplica pe toată perioada stării de alertă

„Discuţiile pe care le-am avut astăzi (marţi – n.r.) cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României şi cu cei ai industriei HoReCa au vizat, în principal, eficienţa şi modul de aplicare a măsurilor de sprijin dedicate sectoarelor de activitate cele mai afectate de pandemie. Am apreciat la partenerii mei de dialog atât propunerile exprimate, cât şi disponibilitatea de a transforma întâlnirile noastre într-un mod curent de lucru, de a împărtăşi informaţii, analize şi puncte de vedere din domeniile noastre comune de interes.

– Pentru a sprijini în continuare angajaţii şi angajatorii din sectoarele cele mai vulnerabile, am decis să prelungim măsurile active pe care le-am aplicat anul trecut:

– Timpul redus de lucru (kurzarbeit) se va aplica pe toată perioada stării de alertă şi pe o perioadă de până la 3 luni după. Până în decembrie anul trecut, de această măsură au beneficiat peste 11 000 de angajaţi doar din sectorul HoReCa şi au fost plătite 10,4 milioane de lei;

– Şomajul tehnic – pe toată perioada în care activitatea este suspendată, dar nu mai târziu de 30 iunie 2021. Au fost achitate până acum 4,22 miliarde de lei pentru 1,2 milioane de beneficiari;

– 50% din salariul angajatului (nu mai mult de 2 500 lei) pentru cei care încadrează în muncă persoane peste 50 de ani sau tineri între 16 şi 29 de ani. În aceste două categorii avem deja peste 8 600 de beneficiari şi peste 253 de milioane de lei plăţi efectuate, iar măsura se va aplica până la 1 septembrie 2021.;

– 35% din remuneraţia cuvenită zilei de muncă acordată lucrătorilor zilieri, pentru o perioadă de 3 luni, măsură aplicabilă până la 30 iunie 2021.;

– 41,5% din salariul aferent zilelor lucrate pentru o perioadă de lucru de 8 ore pe zi pentru sezonieri. Până acum, au beneficiat de această măsură 13 500 de sezonieri, iar plăţile efectuate se ridică la 11,1 milioane de lei. Măsura a fost prelungită până la 30 iunie 2021;

– Zile libere plătite pentru părinţi şi pe perioada cursurilor online până la finalizarea cursurilor anului şcolar 2020-2021. De această prevedere au beneficiat în trecut peste 115 000 de părinţi.

– În ceea ce priveşte sectorul HoReCa, aceste măsuri au venit în completarea celor fiscal – bugetare menite să susţină activitatea companiilor pe perioada pandemiei, tocmai pentru că a fost unul dintre domeniile cu cele mai mari restricţii în ultimul an”, a scris ministrul Muncii pe Facebook.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI