Ramona Mănescu: Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec al privatizării CFR Marfă

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat, vineri, la Constanţa, că termenul de privatizare a CFR Marfă, care expiră luni, nu poate fi extins, adăugând că nu ar vrea să vorbească acum despre un eşec al privatizării societăţii.
Iulian Tudor
11 oct. 2013, 14:29
Ramona Mănescu: Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec al privatizării CFR Marfă

Ramona Mănescu a declarat că s-a consultat cu premierul Victor Ponta asupra privatizării CFR Marfă şi a spus că speră ca banii să intre luni în conturi, potrivit Mediafax.

„Nu ştiu dacă se va întârzia privatizarea CFR Marfă. Există un singur termen, până luni, când trebuie să intre banii în cont. (…) Sper ca termenul să fie respectat. O să aflăm luni cum se finalizează. Și eu, şi premierul vrem ca statul să ia cea mai bună decizie, legală, juridic fundamentată bine. Indiferent care va fi aceea, trebuie să fie fundamentată juridic bine pentru că statul nu-şi poate permite să piardă”, a declarat Ramona Mănescu.

Ea a mai precizat că termenul pentru privatizarea CFR Marfă nu poate fi extins, dar crede că ambele părţi şi-au respectat obligaţiile.

„Termenul nu poate fi extins. (…) Ministerul Transporturilor şi-a respectat toate obligaţiile, aşa cum şi domnul Gruia Stoica sunt convinsă că şi-a respectat obligaţiile. Eu nu vreau să acuz pe nimeni deocamdată”, a spus Ramona Mănescu.

Despre un eventual eşec al privatizării CFR Marfă, ministrul Transporturilor a spus că nu crede că se poate vorbi despre un eşec atâta timp cât ambele părţi şi-au îndeplinit obligaţiile.

„Nu aş vrea să vorbesc despre un eşec. Dacă în momentul de faţă ştim că ambele părţi şi-au îndeplinit obligaţiile, au făcut demersurile necesare, nu putem vorbi de o vină a cuiva. Este foarte posibil ca acele condiţii suspensive de care vorbea şi domnul Gruia Stoica să nu fi fost îndeplinite nu din vina părţilor, ci din cauze independente de voinţa lor. Spre exemplu, GFR-ul a depus o notificare către Consiliul Concurenţei. Sigur este incompletă, dar au depus-o. Doar că nu se poate aştepta nimeni ca Consiliul Concurenţei să dea o decizie în termenul stabilit de contract, care este 13 octombrie. Deci, independent de ceea ce a făcut deja GFR-ul, nu putea fi îndeplinită condiţia suspensivă în termenii prevăzuţi de HG şi de contract”, a mai spus Ramona Mănescu.

Joi, ministrul Ramona Mănescu declara că termenul limită de plată de către cumpărător a sumei de 170 milioane euro pentru preluarea a 51% din acţiunile CFR Marfă rămâne 14 octombrie, dată după care Ministerul Transporturilor va anunţa cum va fi finalizată procedura de privatizare.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.

Gruia Stoica, proprietarul GFR, afirmă că „nu are nicio treabă” cu hotărârea de guvern prin care data limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a fost fixată pentru 13 octombrie şi va analiza varianta de a-şi recupera cel puţin costurile avute până acum dacă Transporturile nu obţin amânarea.

GFR a virat, joi, 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat, condiţie prealabilă pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garanţie de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.

VEZI ŞI Gruia Stoica mai are patru zile la dispoziţie pentru a plăti 170 de milioane de euro pentru CFR Marfă

Luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede