Pentru Rapid, este a doua promovare consecutivă, din Liga 4 în Liga 3, iar acum din Liga 3 în Liga 2. Sub privirile lui Mircea Lucescu, care a fost în tribune, după victoria cu Unirea Slobozia jucătorii au dansat pe teren, în fața a în jur de 8.000 de oameni. Fotbaliştii, care au îmbrăcat la final tricouri albe cu numărul 1 pe spate, și-au adus și copiii pe teren.
Cătălin Hlistei (20), Alin Cârstocea (23) şi Marian Vlada (63) au înscris golurile giuleştenilor în faţa Sloboziei şi au dat start fiestei promovării în Liga 2. Din Liga 3 au mai promovat SCM Gloria Buzău (S1) şi Turris-Oltul Turnu Măgurele (S3). CSM Şcolar Reşiţa (S4) şi AFK Csikszereda Miercurea Ciuc (S5) sunt de asemenea foarte aproape de a-şi asigura biletele pentru Liga 2.