Rapid este sigură de locul său în sezonul viitor al Ligii Europa, după ce a câştigat cu scorul de 2-0 pe terenul Sportului Studenţesc, în penultima etapă a campionatului Ligii I.
Elevii lui Răzvan Lucescu au întâlnit o echipă gata retrogradată şi care nu mai câştigase de 11 partide, astfel că giuleştenii s-au impus fără probleme în Regie, cu scorul de 2-0. Ei şi-au făcut meciul uşor încă de la început şi au deschis scorul în minutul 7, prin Herea după o lovitură de la 11 metri. Tot el putea face 2-0, dar mingea a trecut pe lângă poartă.
Începutul reprizei secunde i-a aparţinut gazdelor. Mai întâi Lung i-a dat emoţii lui Vâtcă, apoi Lazăr a scăpat singur în careu, iar Alexa a respins mingea cu mâna. Deşi Sportul a cerut penalty, Haţegan a lăsat jocul să continue. Ştefan Grigorie a stabilit scorul final al partidei, în minutul 74, după o pasă a lui Teixeira.
Astfel, Rapid a acumulat 61 de puncte, cu 9 mai multe decât Oţelul Galaţi, echipa care îi ameninţa locul de Liga Europa.