Nocturna le-a dat din nou bătăi de cap giuleştenilor, însă de data aceasta sperietura a durat doar 20 de secunde. În minutul 35 reflectoarele s-au stins, lăsându-i pe jucători şi spectatori în beznă. Totuşi, după câteva secunde nocturna a revenit la 75 la sută din capacitate, iar arbitrul George Găman a decis reluarea jocului.
Citeşte şi Săpunaru şi Daniel Niculae au semnat în contracte în alb cu Rapidul. „Nu ne interesează banii!”
Episodul se adaugă altora, mult mai celebre, cum ar fi cel din 2001, când, în timpul meciului cu PSG, din Cupa UEFA, arena din Giuleşti a rămas în întuneric, la scorul de 1-0 în favoarea francezilor. În cele din urmă, giuleştenii au pierdut cu 3-0 la masă verde.
De asemenea, în 2011, la o partida din Liga 1, cu Universitatea Craiova, nocturna a cedat de trei ori.