Rapid vine în forţă. S-a apropiat la trei puncte de lider

Giuleştenii au profitat de egalurile lui Dinamo şi CFR Cluj şi au redus distanţa faţă de prima clasată, după victoria cu Petrolul.
Romania TV
12 mart. 2012, 06:43
Rapid vine în forţă. S-a apropiat la trei puncte de lider

Rapid s-a apropiat la trei puncte de liderul Dinamo după victoria obţinută cu 2-0 în faţa Petrolului. Suporterii veniţi de la Ploieşti au avut cel mai mult de suferit. Doar jumătate din cei 800 de fani au văzut pe viu meciul – jandarmii nu se aşteptau la o galerie atât de numeroasă şi le-au interzis accesul în stadion.

Rapid a avut prima ocazie în Giuleşti. Surdu a fost la un pas de gol, dar nu a reuşit să-l învingă pe Gritti din 6 metri. Până la pauză golul a venit totuşi, din gheata lui Alexandru Ioniţă. Atacantul a înscris după o greşeală a lui Silva. Jucătorii lui Răzvan Lucescu au lovit şi în repriza secundă. Romeo Surdu şi-a răscumpărat greşeala din debutul partidei şi a dublat diferenţa pe tabela de marcaj.

Petrolul a căutat egalarea până la final dar Opriţa şi Younes Hamza nu au reuşit să-l învingă pe Dani Coman. Rapid a câştigat cu 2-0 şi a redus din diferenţa faţă de primele două clasate din Liga I.

În alte două meciuri ale zilei de duminică, Sportul Studenţesc – FC Braşov 2-1 şi FCM Tg. Mureş – Voinţa Sibiu 0-0.

Spynews
Răsturnare de situație în cazul crimei din Brăila! Ce s-ar fi întâmplat în cabinet
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Orașul care a devenit prea scump chiar și pentru milionari. Deși au averi mari, nu-și mai permit să-și cumpere apartamente și case aici
Capital.ro
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție de NOTA 10 în Paris! Câte MII DE EURO a costat ținuta ei: Geanta, mai SCUMPĂ decât rochia
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Sporuri și concedii medicale acordate abuziv pentru minerii din Valea Jiului. S-au întocmit dosare penale
Spynews
Cât costă un mic dejun la Eforie Nord, în plin sezon estival. Pentru o banală omletă cu șuncă plătești 30 lei
Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Evz.ro
Surpriza de la pompă. Cât costă un litru de benzină și de motorină
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Ce s-a descoperit în trupul lui Sorin Nazîru? Filmul morţii fostului portar de la Dinamo
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce a apărut pe contul de Facebook al Adrianei Bahmuțeanu la câteva zile după vestea divorțului de George Restivan! Mesajele care i-au pus pe toți pe gânduri
Capital.ro
Se dau bani de la stat direct pe card. Cerere până pe 31 iulie. Ce obligație ai pentru 5 ani
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui Sorin Anghel
substantial.ro
Evgheni Serebriakov, acuzat de atentatul cu mașină-capcană de la Moscova, a cooperat cu serviciile speciale ucrainene
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!