Raport americano-rus: Arsenalul chimic sirian este în mare parte INUTILIZABIL

Arsenalul chimic sirian este în mare parte "inutilizabil" sub forma în care se află şi ar putea fi, pe cale de consecinţă, distrus mai rapid decât se estima, se arată într-un raport confidenţial americano-rus de joi seara, citat de ziarul The Washington Post.
Filip Stan
27 sept. 2013, 07:57
Raport americano-rus: Arsenalul chimic sirian este în mare parte INUTILIZABIL

Potrivit experţilor care au controlat arsenalul chimic, Siria ar deţine peste 1.000 de tone de arme chimice, între care 300 de tone de gaz muştar.

Restul arsenalului ar fi alcătuit din elemente chimice lichide, stocate sub formă binară, adică sub forma a două produse chimice, cunoscute sub numele de precursori, care sunt amestecate chiar înainte să fie utilizate, scrie ziarul.

Între timp, la ONU, Statele Unite şi Rusia au ajuns joi, după mai multe săptămâni de negocieri intense, la un acord asupra unui text care stabileşte cadrul distrugerii aresenalului chimic al regimului Bashar al-Assad, după cum a informat vineri agenţia France Presse, citată de Mediafax.

Această rezoluţie, care ar putea să fie adoptată încă de vineri seara, constituie un progres diplomatic major. De la începutul conflictului sirian, în martie 2011, Consiliul de Securitate al ONU nu a reuşit să se pună vreodată de acord asupra unui text, Moscova şi Beijingul opunând câte un vot de veto în trei rânduri.

Această informaţie confirmă datele avansate de către serviciile de informaţii franceze la începutul lui septembrie.

Citeşte şi Bashar Al-Assad: Conflictul din Siria este alimentat din străinătate cu ajutorul teroriştilor

Cu scopul de a îndepărta ameninţarea unor atacuri americane, Siria a aderat la Organizaţia Convenţiei privind Interzicerea Armelor Chimice (OIAC), iar preşedintele sirian Bashar al-Assad nu a încetat să-şi repete angajamentul de a-şi distruge armele chimice şi de a nu ridica obstacole în calea acestui proces.

După mai multe săptămâni de negocieri intense, Rusia şi Statele Unite au ajuns joi, la ONU, la un acord asupra unui text care stabileşte cadrul distrugerii arsenalului chimic al regimului lui Bashar al-Assad. Această rezoluţie ar putea să fie adoptată încă de vineri seara.

DailyBusiness
Fugi de aglomerație! Când să mergi la supermarket pentru a evita cozile uriașe
Spynews
Cine este fostul soț al Mădălinei Pamfile. Cei doi s-au despărțit la un an după nunta din Dubai
Bzi.ro
De ce a dat-o în judecată Antena 1 pe soția lui Florin Dumitrescu: Se cer despăgubiri de jumătate de milion de lei!
Fanatik.ro
Cum verifici rapid dacă ai ploșnițe în pat. Testul care îți arată că insectele au ajuns în casa ta
Capital.ro
Atac fără precedent la adresa lui Călin Georgescu: Vom fi surprinși că am votat un debil mintal, două milioane de oameni
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
Imaginea virală cu un bolid de lux lângă o căruță, pe șosea, le-a aprins imaginația românilor: „România, țara tuturor bugetelor”
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
Despărțire șoc în showbiz! Mădălina Pamfile nu mai formează un cuplu cu tatăl copiilor! Primele declarații
Spynews
Rețeta de prăjitură cu biscuiți și ciocolată fără coacere. Îți vei surprinde familia cu acest desert
Evz.ro
România, în fața unui mare cutremur. Se anunță prăpăd în aceste zone
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Răzbunare sângeroasă în Bistrița-Năsăud. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, a fost ucis în urma unui conflict violent. Printre agresori se numără și doi minori
Cancan.ro
Consumi ketchup din supermarket? Din ce e făcut, de fapt, potrivit lui Dragoș Pătraru
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Lovitură supremă pentru Călin Georgescu. Judecătorii CCR sunt hotărâți. Cine îi ia locul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
A fost găsit! Un român dat dispărut cu 23 de ani în urmă și considerat mort de familie a apărut acum în mod miraculos
substantial.ro
Un bărbat din Briansk, Rusia, condamnat la 17 ani pentru trădare
MediaFlux
ADEVĂRUL despre ARMATA ROMÂNĂ! S-a aflat ACUM! Pericol MAJOR în caz de RĂZBOI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Locomotivele fabricate în România care rup norii în Europa. Nu țin cont de vreme (VIDEO)