Raportul de forţe din Curtea Constituţională se echilibrează după plecarea Iuliei Motoc

Alegerea de către APCE a Iuliei Motoc în postul de judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului modifică raportul de forţe din interiorul CCR. Cunoscută ca apropiată a Palatului Cotroceni, Iulia Motoc va fi înlocuită la Curte de către o persoană desemnată de Senat, unde USL are o majoritate copleşitoare.
Romania TV
01 oct. 2013, 17:31
Raportul de forţe din Curtea Constituţională se echilibrează după plecarea Iuliei Motoc

Până la plecarea lui Motoc, majoritatea judecătorilor Curţii Constituţionale, adică 5 persoane, erau desemnate fie de către preşedintele Traian Băsescu, fie de către PDL, în perioadele în care acest partid se afla la putere. Pe lângă Iulia Motoc, în această situaţie sunt preşedintele Curţii Augustin Zegrean, Mircea Minea, Daniel Morar şi Petre Lăzăroiu. Zegrean, Morar şi Lăzăroiu au fost numiţi de către preşedintele României, în timp ce Iulia Motoc a fost desemnată de Senat, iar Mircea Minea de Camera Deputaţilor, la propunerea grupurilor parlamentare ale PDL.

Apropiaţi de actuala putere sunt consideraţi Valer Dorneanu, fost deputat PSD, Mona Pivniceru, fost ministru al Justiţiei susţinut de PNL şi Tudorel Toader, propus tot de către liberali. Cum Motoc a fost desemnată de Senat, tot Senatul va trebui să numească un înlocuitor, cel mai probabil din partea PSD.

Astfel, raportul va fi de 4 la 4, în loc de 5 la 3, cât a fost până acum. Cel de-al nouălea judecător este unul desemnat de către UDMR, Puskas Valentin-Zoltan. În acest context, poziţia acestuia în ceea ce priveşte viitoarele decizii ale CCR va fi crucială, Puskas putând să încline balanţa într-o parte sau alta.

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a ales-o, marţi, pe Iulia Motoc pentru funcţia de judecător la CEDO, dintre cele trei propuneri înainte de România.

Motoc a fost aleasă cu 132 de voturi „pentru”, din 151 exprimate. Florin Streteanu a obţinut 7 voturi, iar Tudor Panţîru – 10 voturi, în timp ce două au fost anulate. De altfel, candidatura Iuliei Motoc a fost susţinută şi de subcomisia pentru alegerea judecătorilor la CEDO.

Iulia Antoanella Motoc este judecător la Curtea Constituţională din 2010, ea fiind desemnată de Senat, la propunerea PDL şi a grupului independenţilor. Motoc a absolvit în 1989 Facultatea de Drept din Bucureşti, iar, pentru puţin timp, a activat ca procuror la Giurgiu, apoi timp de cinci ani a fost judecător la Judecătoria sectorului 2 Bucureşti. Este doctor în etică (Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Filosofie), doctor în drept internaţional public (Universitatea „Paul Cezanne” Aix-Marseille), fiind profesor la Universitatea din Bucureşti, din 2002.

DailyBusiness
Gigi Becali, uluit de banii primiți de la Parlament: „Sunt prea mulți!” Suma fabuloasă încasată după doar cinci ședințe
Spynews
Mara Bănică și Serghei Mizil, Raluca Bădulescu și fostul ei soț, Anda Adam și Joseph, Gabi Tamaș și Dan Alexa sunt printre echipele care pornesc anul acesta pe Drumul Eroilor, în Asia Express
Bzi.ro
Câte clase are Daciana Sârbu, fosta soție a lui Victor Ponta: Din ce afacere face bani
Fanatik.ro
Zodiile care triumfă în luna februarie. Cinci nativi au noroc în dragoste, carieră și pe plan financiar
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat în fața României. Mărturisirea care răstoarnă totul: Nu ne interesează așa ceva...
Playtech.ro
Prima reacție a Dacianei Sârbu după divorțul de Victor Ponta: Singurii care știu suntem noi. Nu vreau să...
DailyBusiness
Scandal la Senat! Angajații îl huiduie pe Bolojan după anunțul reducerii posturilor
Adevarul
Povestea de film a fostului șef al Poliției Câmpulung: de la erou la inculpat. S-a pensionat când era în arest
wowbiz.ro
Concedieri masive. Angajații care rămân fără loc de muncă la început de an. Posturile, reduse cu 24%
Spynews
Raluca Păstramă și Ibrahim Hanifi, răsturnare de situație în lupta pentru custodia copilului! Ce se întâmplă după ce instanța a decis ca fetița celor doi să rămână la mamă
Spynews
Costel Biju, surpriză romantică pentru soția lui, Andreea. În ce loc de vis și-a dus manelistul partenera / FOTO
Evz.ro
Vremea de Mica Unire le dă românilor planurile peste cap. Progoza ANM
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
kanald.ro
Planta de apartament care se mișcă noaptea pentru a se ruga. De ce este bine să o avem în casă
Cancan.ro
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a dat cărțile pe față. Ce va păți Constituția România: Obligatoriu, e faza finală!
StirileBZI
Bancnotele vor fi transformate în Euro! Decizia se va aplica din 1 ianuarie 2026
Prosport.ro
FOTO. Cum arată fiica legendarului fotbalist. Tânăra divorțează după 9 ani
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Anda, tânăra de 34 de ani mușcată de câinii flămânzi. Cauza morții, confirmată
substantial.ro
Românii beneficiază de prețuri mai mici la cumpărături în Bulgaria după aderarea la Schengen
MediaFlux
AMENZI pentru PĂRINȚI! SE DAU 10.000 DE LEI pentru o regulă simplă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Nu stăpânești engleza și n-ai habar de securitatea aeroportuară? Poți fi șeful Aeroporturi București