Raportul TVR, aviz negativ în comisiile pentru finanţe

Comisiile reunite pentru buget, finanţe şi bănci ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat, marţi, un aviz negativ contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune pe anul 2014, cu 20 de voturi "pentru" şi două "abţineri" (UDMR).
Iulian Tudor
12 mai 2015, 13:05
Raportul TVR, aviz negativ în comisiile pentru finanţe

Astfel, potrivit preşedintelui Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Viorel Ştefan, avizul negativ va fi transmis Comisiilor reunite pentru cultură şi media ale Parlamentului, care urmează să stabilească data la care va fi convocată şedinţa comună, scrie Mediafax.

Avizul negativ dat de Comisiile pentru buget, finanţe şi bănci reprezintă primul pas privind demiterea lui Stelian Tănase din funcţia de preşedinte-director general al Societăţii Române de Televiziune (SRTv).

La şedinţa comună a Comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor şi Senatului au participat, din partea Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Camelia Pătru, director al Departamentului Economic al SRTv, şi Liviu Nicolescu, director al Direcţiei Studiouri Centrale din TVR.

Stelian Tănase nu vrea să plece de la TVR: Nu voi demisiona. Aştept să fiu dat afară

Întrebaţi cum a fost posibil să se ajungă la o pierdere financiară „uriaşă” în SRTv din cauza penalităţilor la eşalonări datorate ANAF, Camelia Pătru a spus: „Prima pierdere a eşalonării s-a petrecut în decembrie 2013, ca urmare a acestei pierderi s-a primit din partea ANAF o penalizare de 33,777 milioane de lei, care urma să fie scadentă pe data de 8 aprilie 2014. Suma asta de 33 de milioane trebuie să o punem în contrapartidă cu încasările pe care le are SRTv lunar, care sunt în jur de 25 şi 26 de milioane de lei, asta se rulează în fiecare lună prin contul SRTv. Asta înseamnă că, pentru a putea plăti această datorie, va însemna ca o lună şi jumătate să nu plăteşti nimic pentru a putea plăti această datorie”, a spus Camelia Pătru.

Aceasta a subliniat că au existat o serie de negocieri cu cei de la ANAF în cursul lunii decembrie 2013, dar şi în luna ianuarie a anului 2014. „Mai mult decât atât, avem şi o acţiune în instanţă pe acest subiect, realizăm cât este de dramatică pentru SRTv această pierdere”, a declarat directorul Departamentului Economic al SRTv. Ea a completat că, din cei 440 de milioane de lei, sumă ce reprezintă datoria fiscală, mai mult de 50% înseamnă penalizările. „Pot să vă spun că, în decursul anului trecut, s-au purtat discuţii şi la Ministerul Finanţelor, la ANAF, am fost şi la doamna ministru Petrescu, şi la alţi domni miniştri. Demersurile s-au făcut, foarte multe. Au fost şi demersuri scrise, întrevederi, cadrul legal este cel dat, care te limitează de la a stopa aceste penalizări”, a mai spus Pătru.

Pe de altă parte, întrebaţi dacă au existat discuţii ale preşedintelui-director general al SRTv cu ministrul de Finanţe sau cu preşedintele ANAF, Liviu Nicolescu a spus că a participat la două întâlniri ale lui Stelian Tănase cu ministrul de Finanţe şi la „cel puţin o întrunire cu unul dintre vicepreşedinţii ANAF”.

Stelian Tănase i-a scris lui Klaus Iohannis: Este urgent să interveniţi pentru a salva TVR

Un subiect fierbinte în cadrul analizei contului de execuţie bugetară al Societăţii Române de Televiziune au fost salariile conduceriii SRTv. „Aş vrea să îmi spuneţi, începând cu directorul societăţii şi coborând pe ramura salarizărilor la conducere, să îmi faceţi o medie a cuantumului cu salariile, însemnând preşedinte, director, directori economici, Consiliu de Administraţie, asta pentru că avem televiziune aici şi nu trebuie să ne ferim. Dumneavoastră sunteţi o instituţie care primeşte bani pe care o societate privată nu-i primeşte. Aveţi venit garantat lunar şi, în aceste condiţii, cred că cu toţii avem curiozitate care este nivelul de salarizare pentru conducerea acestei instituţii. Puteţi să îmi daţi doar venituri medii. Sunt aproape convins că nu sunteţi pregătită să-mi daţi răspunsul acesta. Eu îl găsesc pe internet imediat, iar, dacă nu îl aveţi public, este foarte grav”, a spus deputatul PSD Ioan Hulea.

În acest context, Camelia Pătru a spus că reprezentanţii SRTv au venit pregătiţi pentru contul de execuţie bugetară, afirmând că „s-au făcut mai multe referiri în declaraţii publice ale domnului preşedinte-director general în legătură cu acest lucru. Sunt declaraţii publice referitoare la salariul conducerii”.

Ioan Hulea a insistat şi a rugat-o pe Camelia Pătru să îi spună ce salariu primeşte ea, directorul economic al SRTv afirmând că acesta „este confidenţial”. Deputatul PSD i-a atras atenţia că este plătită din bani publici, precizând că indemnizaţia sa de parlamentar nu este confidenţială. „Eu sunt deputat, noi suntem călcaţi în picioare zilnic, pentru că noi suntem singurii politicieni ai acestei ţări. Consilierii locali, municipali, orăşeneşti nu sunt. Eu vă spun: am 4.689 de lei. Îmi cer scuze, 4.869 de lei”, a mai spus Hulea.

Însă Camelia Pătru a spus că nu îşi doreşre să intre într-o polemică, precizând că există „această uzuanţă de a nu face publice salariile”. „Nu vreau să greşesc eu, mai ales că suntem într-o adunare publică, informaţia vă este accesibilă”, a spus Pătru.

De asemenea, chestionată privind numărul angajaţilor Televiziunii Române care, în momentul de faţă, sunt încadraţi cu salariul minim pe economie, Camelia Pătru a declarat că nu poate înainta o cifră, adăugând că „sunt mai mult de o treime dintre salariaţi”.

„În condiţiile în care o treime din personalul televiziunii este salarizat la nivel de salariu minim pe economie (potrivit afirmaţiei făcute de directorul Departamentului Economic al SRTv, n.r.) şi comparăm cu declaraţiile publice, pentru că aici nu aţi furnizat nicio informaţie în legătură cu nivelul de salarizare a palierului de conducere al societăţii de televiziune raportul dintre salariile mici şi mari din televiziune sunt nespecifice unui serviciu public aşa cum sunteţi dumneavoastră prin legea de organizare şi funcţionare. Poate, dacă era o televiziune privată, politica salarială era apanajul patronului şi consecinţele unei astfel de politici le suferea patronul. Pe un serviciu public, să discutăm de un palier de 30% din personal la nivel de salariu minim pe economie şi un palier de conducere la un nivel de salarizare despre care ne este jenă să vorbim public este o chestiune care, drept să vă spun, pe mine mă copleşeşte şi nu vreau să continuu această discuţie”, a spus Viorel Ştefan.

Deputatul PNL Andreea Paul a anunţat, marţi, că liberalii nu vor participa la şedinţa Comisiilor reunite pentru buget-finanţe ale Camerei Deputaţilor şi Senatului în care s-a discutat raportul de activitate al TVR pe 2014, spunând că PNL „nu vrea să facă parte din plutonul de execuţie a SRTv”.

„Au trecut 45 de minute de la ora stabilită pentru convocarea comisiilor reunite (marţi, ora 12.00, n.r.). Nu avem cvorum nici din partea comisiei de buget-finanţe a Camerei Deputaţilor şi nici a Senatului. Aşadar, lucrările nu pot fi derulate. Mai mult decât atât, PNL îşi exprimă public un punct de vedere. PNL nu vrea să facă parte din plutonul de execuţie a conducerii Societăţii Române de Televiziune, motivată exclusiv politic de majoritatea PSD, şi astăzi a părăsit lucrările comisiilor reunite de buget-finanţe”, a spus Andreea Paul.

Aceasta a spus că posibilitatea demiterii conducerii SRTv, dacă raportul anual este respins de majoritatea simplă parlamentară, este „un sistem criticat de Uniunea Europeană a serviciilor media, pentru că deschide uşa nejustificat influenţelor politice”.

„Aceste presiuni politice pot conduce la autocenzură cu privire la conţinutul editorial şi poate provoca instabilitate managerială. Exact asta îşi propune să facă majoritatea PSD. PNL susţine statutul independent al conducerii şi al politicii editoriale ale SRTv”, a mai spus Andreea Paul.

Pe de altă parte, deputatul PSD Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, a declarat că forul de la Camera Deputaţilor a întrunit condiţia de cvorum. „Faptul că dumneavoastră sabotaţi activitatea comisiei şi sabotaţi comisia să analizeze situaţiile financiare al serviciului public de televiziune este problema dumeavoastră şi nu cred că vă exercitaţi corect mandatul pe care vi l-au dat alegătorii. De fapt, trimit în eter mesajul acesta, pentru că singura reprezentată a PNL, doamna deputat Paul, a părăsit şi dumneaei sala. Acesta este mandatul pe care l-a primit de la alegătorii din Ţara Oaşului: să nu participe, să nu o intereseze”, a mai spus Ştefan.

Societatea Română de Televiziune (SRTv) a încheiat anul 2014 cu o pierdere de 81,5 milioane de lei, în condiţiile în care Televiziunea Română a avut, anul trecut, venituri totale de 544,2 milioane de lei şi cheltuieli totale de 625,8 milioane de lei, potrivit cifrelor furnizate de reprezentanţii instituţiei pe 6 aprilie, într-o conferinţă de presă la care a participat şi Stelian Tănase, preşedintele-director general al TVR. În conferinţa de presă au fost prezentate cifrele din raportul SRTv pe anul trecut.

Tot atunci, reprezentanţi ai TVR au anunţat că datoriile totale ale Televiziunii Române erau, la sfârşitul anului 2014, de 700 de milioane de lei, dintre care 440 de milioane de lei la bugetul de stat.

Legea audiovizualului prevede că respingerea raportului de activitate duce la demiterea Consiliului de Administraţie şi a preşedintelui-director general al TVR.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, după ce a ucis doi tineri în 2 Mai. Decizia nu este definitivă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Acesta este tunelul bântuit din România. Este o lucrare impresionantă, dar ascunde secrete teribile
Capital.ro
Cine se ascunde în spatele lui Călin Georgescu. Abia acum a recunoscut: Ne-am despărțit...
Playtech.ro
Pomul fructifer care produce cele mai multe fructe pe an. Secretul recoltelor bogate
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
După ce a lovit un câine, un șofer cu mașina avariată nu reușește să-i găsească stăpânul. Motivul pentru care este refuzat de Poliție
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețetă de mini pancakes pentru micul dejun. Au puține calorii și se mănâncă cu zahăr pudră
Spynews
Cine sunt românii care în 2025, în locul voucherelor pentru alimente, ar putea primi pachete cu mâncare. Anunțul făcut de Marcel Boloș
Evz.ro
David Popovici, amenințat de un vecin. Sportivul a chemat Poliția
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Bugetul pentru 2025. Care sunt ministerele care vor primi mai mulți bani și de unde se vor face concedieri masive în 2025
Cancan.ro
Produsul adorat de români în comunism care a reapărut în magazine. Costă doar 1.79 lei în Mega Image
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Un șofer din Bacău urmărit de poliție după refuzul de a opri, amendat cu aproape 6.500 de lei
MediaFlux
A AMENINȚAT că-i DĂ FOC! David Popovici a cerut ORDIN de PROTECȚIE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Au confundat aurul cu alama. Rezultatul? Un tezaur a stat „la liber” 10 ani pe holul unei școli din România