La o oră după ce a intrat la o audiere cu uşile închise într-un tribunal din Chicago, R. Kelly a ieşit însoţit de poliţişti, scrie agerpres.ro. „El se află în custodia noastră”, a spus o purtătoare de cuvânt a poliţiei.
Miercuri, cântăreţul american s-a prezentat în faţa judecătorului Lori Rosen, care l-a avertizat luna trecută pe cântăreţ că riscă să meargă la închisoare dacă nu va plăti pensia alimentară. În timpul audierii de miercuri, Kelly a fost găsit vinovat de nerespectarea ordinului judecătoresc şi a fost plasat în custodie.
Citeşte şi R. Kelly, inculpat pentru zece capete de acuzare. Cauţiunea, stabilită la 1 milion de dolari
R. Kelly trebuie să plătească 161.663 de dolari pentru a fi eliberat din închisoare. Următoarea audiere a fost programată pentru 13 martie.
Reţinerea cântăreţului are loc la mai puţin de două săptămâni după ce acesta a fost nevoit să plătească o cauţiune de 100.000 de dolari pentru a fi eliberat din închisoare, el fiind acuzat de abuzuri sexuale de patru femei.
Informaţiile legate de divorţul lui R. Kelly au fost păstrate în secret şi departe de ochii publicului, însă documente privind pensia alimentară au fost făcute publice în dosarul penal al cântăreţului.
R. Kelly şi fosta lui soţie, Andrea Kelly, au împreună trei copii.