Rareş Bogdan, apel la sistemul medical privat: „E un moment în care să înţeleagă că trebuie să facă şi ei un efort”

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan le cere proprietarilor de spitale private să se alăture spitalelor publice în gestionarea crizei sanitare generate de pandemia de COVID-19.
Filip Stan
14 oct. 2021, 10:04
Rareş Bogdan, apel la sistemul medical privat:

Rareş Bogdan a transmis proprietarilor de spitale private să nu observe de pe margine lupta sistemului de sănătate cu valul 4 al pandemiei de Covid, cel mai grav de până acum, în condiţiile în care şi acestea încasează fonduri de la Casa de Asigurări de Sănătate.

„Vreau să fac un apel. Îi rog inclusiv pe cei care primesc bani de la Casa de Asigurări de Sănătate, fiind proprietari de spitale private, şi care nu au dat un pat pentru ajutor în COVID, să înţeleagă că e un moment pentru România în care trebuie şi ei să facă efort, nu doar sistemul public. Iar managerii de spitale care se opun trecerii, după modelul valului 1 şi 2, ca spitale COVID sau măcar ca secţii COVID, să înţeleagă că România are nevoie de un efort colectiv şi să nu stea departe de zona COVID”, a declarat Rareş Bogdan, miercuri seară, la Digi 24.

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, miercuri, 15.733 de noi cazuri de infectare cu coronavirus, din care 3.119 sunt în Bucureşti. În ultimele 24 de ore, 382 de persoane au decedat. Au fost raportate 8 decese anterioare acestei perioade. La ATI sunt internaţi 1.676 de pacienţi cu COVID-19. 451 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 35 dintre ei fiind la ATI.

Rareş Bogdan a izbucnit după ce Ioana Mihăilă a recunoscut că nu a făcut nimic pentru valul patru

Rareş Bogdan o spulberă pe Ioana Mihăilă, fostul ministru al Sănătăţii, pentru modul cum a gestionat campania de vaccinare şi cum a fost pregătit valul patru al pandemiei de COVID.

„În urmă cu aproximativ 15 minute am citit o ştire care m-a cutremurat pe Politico în care doamna Ioana Mihăilă, fost ministru al Sănătăţii până acum trei săptămâni, a recunoscut ceea ce premierul Cîţu, eu şi alţii i-am atras atenţia, că dânsa nu a pregătit absolut deloc valul patru. Mi se pare o chestiune absolut şocantă să recunoşti pentru presa din afara României că tu ai fost un ministru dezastruos, ai fost un ministru prost, că ai fost un ministru care-şi recunoaşte, practic, incompetenţa. Ar trebui să răspundă în faţa legii pentru acest lucru”, a spus Rareş Bogdan la Romania Tv.

Citeşte şi: Şedinţă de guvern pentru suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii în vederea achiziţionării de vaccinuri

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Medicamentul care ar reduce speranța de viață cu 6 ani. Multe persoane îl folosesc pentru o problemă des întâlnită
Capital.ro
Turul II înapoi? Decizia la care nu s-ar fi așteptat Călin Georgescu: Judecat abuziv
Playtech.ro
Aparatul pe care românii nu îl mai pot cumpăra de la 1 iulie 2025. Electrocasnicul dorit de mulți a fost interzis de UE
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Vești foarte proaste pentru pensionari, din luna mai. Cine se face vinovat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii care vor primi 292 de lei pe 8 mai 2025, direct pe card sau prin Poșta Română
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un nume uriaș. Și-a pus amprenta asupra țării. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Mesajul Runelor pentru marti, 29 aprilie 2025. Zi de marti cu noroc mare pentru patru zodii!
MediaFlux
Adevărata cauză a masivei pene de curent din Spania. Este incredibil! Ziua de 28 aprilie va rămâne în istorie
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster