Rareş Bogdan: „Florin Cîţu pare destul de singur şi nesprijinit. Trebuie ajutat”

Europarlamentarul liberal Rareş Bogdan a criticat modul în care comunică unii miniştri din coaliţia de guvernare şi a avertizat că premierul Florin Cîţu pare "destul de singur şi nesprijinit". Prim vicepreşedintele PNL a explicat că Guvernul nu are purtător de cuvânt, iar, în aceste condiţii, unii dintre membrii Executivului anunţă deciziile în mod defectuos.
Razvan Mihalascu
24 feb. 2021, 13:39
Rareş Bogdan:

Rareş Bogdan a fost întrebat, în calitate de fost jurnalist, ce notă ar da Guvernului condus de Florin Cîţu pentru modul în care comunică public deciziile adoptate. Europarlamentarul PNL a dat de înţeles că există probleme privind comunicarea.

„Florin (Ciţu, n.red) comunică foarte bine, dar pare destul de singur şi nesprijinit. Cred că Florin trebuie ajutat. Am spus-o şi în PNL. Dacă Florin nu va fi dublat în comunicare de oamenii din partid, din Parlament, va fi foarte complicat. El anunţa măsuri extrem de bune, unele au fost temporizate de part de guvernare”, a declarat Rareş Bogdan, prim vicepreşedintele PNL, la EvZ Play, în emisiunea moderată de Robert Turcescu.

Rareş Bogdan a subliniat că premierul Florin Cîţu nu are purtător de cuvânt, fiind nevoit ca el să anunţe public deciziile Guvernului.

„Nu are acest purtător şi e nevoie extrem de repede să aibă un purtător”, a menţionat Rareş Bogdan, după ce a fost întrebat cine este purtător de cuvânt al Guvernului.

Europarlamentarul liberal nu a ezitat să critice mai mulţi miniştri din coaliţia de guvernare, printre care Virgil Popescu, ministrul Energiei, Claudiu Năsui, minitrul Economiei, şi Cristian Ghinea, ministrul Investițiilor și Proiectelor europene.

„Virgil Popescu, din păcate, a avut trei sincope grave. Pe subiectul ANRE a întârziat comunicare şi a revenit în piaţă.. Trebuie să fie mai activ. Pe subiectul măsurii 3 (granturile europene pentru IMM-uri, n.red)  necesită explicaţii suplimentare din partea lui şi a lui Claudiu (Năsui)”, a spus Rareş Bogdan.

Citeşte şi: Un reputat medic român trage semnalul de alarmă despre tulpina britanică de COVID: N-ar fi păcat să rişti să mori acum?

Prim vicepreşedintele PNL consideră că Virgil Popescu a comunicat în mod defectuos în contextul protestelor minerilor din Valea Jiului.

„Pe subiectul minerilor, comunicarea lui a fost defectuoasă. Dacă eram în locul lui, mă duceam în mină. Trebuia să te dai jos din maşină, să cobori în subteran, să stai de vorbă cu minerii

Florin (Cîţu) a alocat bani. Cîţu ca ministru al Finanţelor a alocat bani de anul trecut. A fost o situaţie gestionată prost (minele)”, a spus Rareş Bogdan, conform sursei citate.

De asemenea, europarlamentarul PNL a făcut o analiză a modului în care comunică unii miniştri din Guvernul Cîţu.

„Cristian Ghinea nu comunică deloc şi pare obtuz, ca unuia care nu-i convine nimic. Vlad Voiculescu e în faţa unor crize perpetue. E nevoie să comunice. Bode a avut câteva incendii de stins extrem de importante – Constanţa, Matei Balş, Nasta, subiectul jandarmului violent cu ofiţerul în rezervă”, a precizat Bogdan.

Rareş Bogdan îl spulberă pe Dan Barna după ce a trimis un angajat al Camerei să-i ridice ochelarii: „Un gest lipsit total de eleganță”

„Barna cu ochelarii, a fost un gest lipsit total de eleganță. Putea să se ridice. Noi am arătat timp de şapte ani derapajele lui Victor Ponta, Liviu Dragnea, Mihai Tudose, şi a celor care au condus România într-un anumit fel (…) Noi, dacă nu ne vom schimba atitudinea, dacă nu vom înțelege că nu trebuie să fim baroni, conți și alte titulaturi de genul acesta. Trebuie să înțelegem că oamenii așteaptă să fim alături de ei, iar dacă nu vom înţelege că trebui să schimbăm atitudinea cu toţii, nu trebuie să fim baroni, conţi (…), vom pierde pariul cu istoria și în maxim 2 ani de zile își vor dori să plecăm de la guvernare”, a mai spus Rareş Bogdan.

Citeşte şi: Klaus Iohannis a promulgat legea care elimină pensiile speciale ale parlamentarilor

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte