Rareş Bogdan aruncă în aer negocierile făcute de Ludovic Orban cu partidele de opoziţie, anunţând că vom avea alegeri locale în două tururi şi că secţia de investigare a magistraţilor se va desfiinţa.
„Eu sunt absolut convins ca Tariceanu si Hunor sunt responsabili si stiu ca trebuie sa acorde votul guvernului pentru a duce Romania in tarile civilizate. Sunt convins ca amandoi impreuna cu parlamentarii lor vor învesti guvernul Orban si vor avea incredere in premier si echipa care va guverna tara. Celor de la USR le-a venit mintea la cap si si si-au dat seama ca orice vot impotriva guvernului ar fi fost un parteneriat cu Dancila.”, a declarat Rareş Bogdan, înm direct la România TV.
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, spune că negocierile avute marţi au decurs bine şi au existat înţelegeri cu aproape fiecare formaţiune politică participantă la consultări şi crede că şansele de a reuşi învestirea Guvernului sunt foarte mari. Liderul USR, Dan Barna, a afirmat că probabil spre finalul săptămânii, după ce va vedea lista membrilor Guvernului, va lua „o decizie finală de susţinere a învestiturii acestui guvern”. Kelemen Hunor, a declarat că şansele ca Guvernul propus de Ludovic Orban să treacă de votul Parlamentului sunt „serioase, bune”, dar trebuie văzute programul de guvernare şi lista miniştrilor. „În principiu, a fost o discuţie constructivă, bună, pozitivă şi sunt optimist, adică sunt realist, spre optimism”, a afirmat el. Preşedintele PMP, Eugen Tomac, crede că liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi liderul Pro România, Victor Ponta, au decis în numele premierului desemnat Ludovic Orban ca PMP să nu participe la această guvernare. Tomac spune că trebuie să consulte partidul pentru a vedea cum vor vota parlamentarii la învestirea Guvernului. Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat marţi, după discuţiile cu premierul desemnat, Ludovic Orban, că formaţiunea va susţine Guvernul propus de acesta, care trebuie să fie monocolor. El a spus că s-au finalizat discuţiile privind cele 12 condiţii şi cerinţe pe care ALDE le-a formulat.