Criminaliştii au făcut din nou cercetări, luni, în zona în care a murit, pe 2 septembrie, Ionuţ Anghel, un băieţel de numai patru ani care s-a pierdut în parc de bunica sa, împreună cu fratele său mai mare.
În acelaşi perimetru anchetatorii au descoperit cadavrul unui câine de luptă, care s-a crezut că este din rasa Pitbul, ceea ce ridica din nou suspiciuni, în contextul în care numeroase voci au susţinut că în zonă se organizează deseori lupte de câini. Însă, potrivit primelor informaţii ale specialiştilor, câinele găsit mort este de fapt un câine maidanez.
Martorii care au văzut câinele mort au chemat poliţia. Cadavrul animalului a fost dus la analize, iar necropsia a fost realizată de experții de la Facultatea de Medicină Veterinară.
Citeşte şi Martorul CHEIE din cazul lui Ionuţ a fost IGNORAT de Poliţie când a mers să dea declaraţii