Răsturnare incredibilă de situaţie: Fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu cere oprirea incinerării

Fiul nelegitim al regizorului a depus la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti o contestaţie prin care cere suspendarea procedurii de incinerare, potrivit unor documente obţinute de România TV. 
Filip Stan
04 ian. 2013, 18:05
Răsturnare incredibilă de situaţie: Fiul nelegitim al lui Sergiu Nicolaescu cere oprirea incinerării

Numele presupusului fiu al regizorului nu a fost făcut public. El a cerut însă, în instanţă, oprirea procedurii de incinerare programată pentru sămbătă, la ora 12. 

„Mama mea nu a încercat să facă publică această informaţie, întrucât suntem o familie onestă. Am depus o cere pentru stabilirea paternităţii”, scrie în documentul România TV. El cere să nu fie distruse ultimele probe care ar putea confirma descendenţa sa.

Am aflat de la început de la mama mea că sunt fiul cunoscutului regizor„, mai scrie acesta, în document. 

Acesta a depus, de asemenea, o cerere pentru stabilirea paternităţii.

Doctorii au declarat, însă, că probele ADN există deja în spital. „Doctorii i-au prelevat ADN regizorului cât a fost în spital”, a declarat Florin Tudose. 

Iolanda Nicolaescu, sora regizorului, a povestit la România TV: „Fratele meu a căutat-o mult timp, dar nu a găsit-o„. Ea a declarat că se va bucura dacă instanţa va hotărî că presupusul fiu este, cu adevărat, al fratelui ei. 

„Sunt în relaţii foarte bune cu Dana, soţia lui”, a adăugat aceasta. Ea nu a ştiut însă să explice mesajul scris de aceasta pe coroană. „Cred că era un secret de-al lor”. 

Regizorul a precizat, în 2010, într-un interviu acordat tabloidului Libertatea, în aprilie, de ziua sa de naştere, că potrivit convingerii sale ar avea un copil cu o femeie pe care a întâlnit-o în 1956.

„Era prin 1956, cred. A fost o femeie care m-a ales, să spun aşa. M-a ales să fiu tatăl copilului ei. Stătea pe aici, prin apropiere, într-o vilă mare, frumoasă. Era măritată. Roxana. Roxana Ghiaţă. Culmea, pe soţ îl chema tot Nicolaescu. Era inginer. Ea a născut un copil, un băiat. Sunt convins că era al meu. Dar a plecat în altă ţară la scurt timp. O vreme am încercat să aflu ce fac, pe unde sunt. N-am reuşit. Apoi au trecut anii şi am considerat că e prea târziu să mai intervin în viaţa cuiva”, a povestit Sergiu Nicolaescu. 

Pentru că incinerarea regizorului a stârnit multe polemici, în care a fost implicată inclusiv Arhiepiscopia, Dana Nicolaescu, soţia regizorului, a precizat că incinerarea a fost „dorinţa expresă” a soţului său, pe care i-a respectat-o, şi solicită presei să trateze „cu decenţa şi respectul cuvenit tragicul eveniment cauzat prin dispariţia soţului ei”.

Iolanda Nicolaescu, sora marelui regizor Sergiu Nicolaescu, a declarat, vineri, la România TV, că fratele său va fi incinerat pentru că aşa fost dorinţa acestuia. Iolanda Nicolaescu, în vârstă de 86 de ani, a precizat că şi unchiul lor a fost incinerat, iar Sergiu Nicolaescu a vrut acelaşi lucru.

„Incinerarea a fost ideea fratelui meu. Am vorbit cu el de o viaţă să fie incinerat. Şi unchiu-miu a dorit acest lucru, şi el a spus că vrea tot aşa ca unchiul meu. Nu daţi vina pe nevastă şi pe nu ştiu ce. Nu vă luaţi după bârfe”, a declarat Iolanda Nicolaescu la România TV.

Trupul neînsufleţit al regizorului Sergiu Nicolaescu va fi incinerat sâmbătă, la ora 12.00, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti. Incinerarea va avea loc într-un cadru restrâns, nefiind permis accesul presei.

Sergiu Nicolaescu a murit, joi, la Spitalul Elias, în urma unor complicaţii cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat după ce regizorul a fost operat de peritonită.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Stânga și dreapta în România, o glumă? Cum au apărut și cine a amestecat haotic doctrinele politice în România
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri