RATB pune controlori permanenţi pe liniile 780 şi 783. Proiectul ar putea fi extins şi la alte linii

Pentru organizarea mai eficientă a activităţii de verificare şi gestionare a fluxului de călători pe liniile expres 780 şi 783, începând cu data de 16.07.2012, R.A.T.B. a iniţiat un proiect-pilot care presupune prezenţa unui reprezentant al corpului de control al Regiei, în fiecare vehicul aferent celor două linii. Dacă proiectul are succes măsura ar putea fi extinsă la toate autobuzele.
Romania TV
16 iul. 2012, 13:04
RATB pune controlori permanenţi pe liniile 780 şi 783. Proiectul ar putea fi extins şi la alte linii

Accesul călătorilor în vehicul se va face doar pe la prima uşă, unde agentul de control va oferi informaţii privind validarea titlurilor de călătorie şi, totodată, va monitoriza această activitate, informează Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB).

Persoanele care nu deţin un titlu de transport valabil vor fi îndrumate, în vederea achiziţionării, către cel mai apropiat punct de comercializare a acestora.

Măsura se înscrie în efortul Regiei de îmbunătăţire a condiţiilor de transport, atât prin reducerea şi prevenirea călătoriilor frauduloase, cât şi prin oferirea de informaţii călătorilor în timp real, având în vedere caracterul special al celor două linii.

În urma rezultatelor obţinute în cadrul proiectului, RATB va analiza oportunitatea implementării acestei măsuri la nivelul tuturor liniilor de transport.

Linia expres 780 funcţionează între Gara de Nord şi Aeroportul Henri Coandă, pe următorul traseu: Gara Basarab, Gara de Nord, Clabucet, Piaţa Presei Libere, Aeroport Băneasa, AMCO, Primăria Otopeni, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Plecări, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Sosiri.

Traseul liniei expres 783 este următorul: Piaţa Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. G-ral Gheorghe Magheru, Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Piaţa Victoriei, Bd. Aviatorilor, Arcul de Triumf, Piaţa Presei Libere, Şos. Bucureşti-Ploieşti, Aeroportul Henri Coandă. Precizăm că autobuzele liniei 783 circulă şi pe timpul nopţii.

Preţul unei călătorii pe liniile expres este 3,5 lei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu! Ce ritualuri urmează în Vatican | FOTO
Bzi.ro
Andreea Esca, petrecere în costum de baie de Paște! Imagini inedite cu vedeta PRO TV în vacanța din Grecia
Fanatik.ro
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Capital.ro
Adevărul cumplit despre Călin Georgescu. Niciun român care l-a votat n-a știut: El era chiar...
Playtech.ro
Cine primeşte pensii duble în mai 2025? Casa de pensii a recalculat veniturile
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
După cât timp devii bucureștean? Dezbaterea care s-a viralizat chiar de Paște. „Există doar moldoveni și olteni cu vechime”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Chef Richard Abou Zaki de la Chefi la cuțite, alături de Mădălina Ghenea, la Roma. Ce pun la cale cei doi: “Abia aștept…” | FOTO
Spynews
Elena Viscu se căsătorește din nou?! Fosta soție a lui CRBL, moment emoționant la o nuntă! | VIDEO
Evz.ro
Lucruri neștiute despre pâine. Cum citești ambalajul corect
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vaticanul a publicat fotografii cu Papa Francisc în sicriu, neacoperit. Detaliul care se observă în fotografii
Cancan.ro
Ce pensie primește un român în 2025, dacă a lucrat doar 15 ani cu carte de muncă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu în muzica populară. S-a stins maestrul fluierului românesc: În Săptămâna Luminată, Dumnezeu l-a vrut în ceruri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Adevărul despre moartea Papei Francisc! Breaking news
Adio, 50 de bani pentru fiecare ambalaj reciclat în programul SGR! O nouă metodă „eco” ar urma lăsa românii fără câştigurile zilnice
MediaFlux
Primele imagini cu Papa Francisc în sicriu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta