„Raza tractoare” din romanele şi filmele SF a devenit realitate VIDEO

Raza tractoare, o tehnologie obișnuită doar în romanele și filmele SF, cu apariții notabile în poate cele mai cunoscute serii SF ale tuturor timpurilor, "Star Wars" și "Star Trek", unde este folosită pentru a "remorca" și a atrage nave spațiale, a pătruns în domeniul realității, conform unui material publicat de Reuters.
Iulian Tudor
29 oct. 2015, 18:55

O echipă de cercetători a anunțat marți că a obținut o rază tractoare ce folosește unde sonore de înaltă amplitudine pentru a ridica de la sol, dar și pentru a mișca și roti mici obiecte, fără un contact direct cu acestea. Printre altele, o astfel de tehnologie poate avea aplicații importante în domeniul medical, potrivit Agerpres.

„În calitatea sa de undă mecanică, sunetul poate exercita forțe importante asupra obiectelor. Să ne amintim ultima oară când am fost la un concert și simțeam cum ne vibrează pieptul de la muzică”, a comentat coordonatorul acestui studiu, Asier Marzo de la Universitatea din Bristol (MB) și de la Universitatea din Navarra (Spania).

Conform lui Marzo, această rază sonică de tractare a reușit să ridice obiecte cu diametrul de 4 mm și să le controleze poziția și orientarea în aer. Raza de tractare funcționează cu ultrasunete pe frecvența de 40 kilohertzi. Urechea umană nu poate auzi zgomote dincolo de pragul de 20 kilohertzi.

Cercetătorii au folosit undele sonice rezultate de la 64 de difuzoare miniaturale denumite traductoare pentru a obține ceea ce ei au denumit „holograme acustice” capabile să controleze un obiect fără atingere directă. Aceste unde au luat forma unei „pensete” pentru a ridica un obiect, de „vortex” pentru a-l menține în stare de levitație sau de „cușcă” pentru a-l cuprinde și menține în loc.

„O simplă undă sonică nu ar face decât să împingă o particulă în direcția sa de propagare. Mai multe astfel de unde însă interferează între ele și pot genera complexe forme acustice 3D care exercită forțe din toate direcțiile și mențin particula într-un anumit loc”, explică Asier Marzo. Cel mai mare obiect pe care a fost testat cu succes acest dispozitiv este „o mărgea” din polistiren cu diametrul de 4 mm. Nu este mult, dar cu certitudine că este un început.

„Prin intermediul unor traductoare speciale, de mare putere, ar fi posibil să facem să leviteze chiar și bile din metal”, a precizat el.

Asier Marzo a descris și câteva posibile aplicații medicale ale acestei tehnologii. Sunetul nu poate călători prin vidul spațiului cosmic dar o poate face prin apă sau prin țesuturile organismului uman. Acest lucru face posibilă manipularea cheagurilor de sânge sau grăsime, a pietrelor de la rinichi sau chiar a unor microinstrumente chirurgicale în cadrul unor proceduri minim-invazive.

De asemenea, raze sonice de tractare mai puternice ar putea fi folosite pentru a manipula obiecte de mari dimensiuni în condițiile de microgravitație din interiorul Stației Spațiale Internaționale (ISS).

Acest studiu despre tehnologia de tractare sonică a fost publicat în ultimul număr al revistei Nature Communications. La studiu au participat și oameni de știință de la Universitatea din Sussex (MB) și de la compania britanică Ultrahaptics.

DailyBusiness
Bonul fiscal, în PERICOL. Proiectul de lege care scutește comercianții de această obligație
Spynews
”Am luat o pauză”. Vlad Gherman și Oana Moșneagu trec printr-o situație dificilă! Actorul a făcut declarații | FOTO
Bzi.ro
Scandal monstruos între Adriana Bahmuțeanu și Gabriela Lucuțar! „Tot obosită ești, Regină?!”
Fanatik.ro
Trucul prin care îți poate prelungi viața cu 10 ani. Dr. Virgiliu Stroescu a vizitat orașul unde oamenii trăiesc mai mult: ”Organismul știe”
Capital.ro
TAXAŢI în plus din 1 ianuarie. Iohannis a dat lege. Ai termen până pe data de 25
Playtech.ro
România a devenit o forță în Europa. Țara noastră a depășit Franța și Germania, este oficial...
DailyBusiness
România are cea mai MARE inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au luat-o RAZNA
Adevarul
Stațiunea unde Ceaușescu dorea Jocurile Olimpice de Iarnă: „Zăpezile persistă circa opt luni pe an”
wowbiz.ro
Vila lui Silviu Prigoană a fost scoasă la vânzare! Cum arată „palatul groazei”, așa cum îl numește Adriana Bahmuțeanu, la interior! Suma uriașă pe care o cer pe casa cu piscină și cinema
Spynews
Meteorologii au emis cod galben de ninsori, valabil în jumătate din țară. Se anunță vreme severă și vânt puternic la munte
Spynews
Înmormântarea lui Liam Payne are loc astăzi, 20 noiembrie. De ce este organizată la o lună de la moartea artistului
Evz.ro
Iulia Vântur, cea mai intensă experiență muzicală. Unde va concerta
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
kanald.ro
Cum poți afla în 2024 ce vechime ai acumulat în muncă. Procedura online pas cu pas
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu pune TUNURILE pe Honorius și Silvius Prigoană! 'Intră trupele speciale. Ca la Caracal'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Poliția te reține pe loc, predai și permisul. E complet ilegal în România. Rămâi fără drept până la 3 luni
StirileBZI
Se dă salariu de 4.000 de lei net! Românii fug de acest loc de muncă!
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
stirilekanald.ro
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate scoate din minte cuvintele fetei sale
substantial.ro
World Vision România lansează raportul anual asupra bunăstării copiilor din mediul rural
MediaFlux
ATENȚIE la SCOS BANII din BANCOMAT! Greșeala majoră care TE LASĂ FĂRĂ EI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Primar din Buzău, acuzat că divulgă locațiile filtrelor de poliție pentru a proteja șoferii băuți