Război între cei mai cunoscuți interlopi din Iași. Unul dintre membrii clanului Corduneanu s-a filmat în timp ce amenința cu moartea un rival din grupul Tănase. Conflictul dintre cele două clanuri este unul mai vechi.
Situaţia a degenerat în cursul acestei dimineţi, când vila interlopului Vandam Constantin a fost incendiată cu sticle de cocktail Molotov. La faţa locului au ajuns şi pompierii ieşeni însă focul era deja stins şi nu au fost nevoiţi să intervină.
Poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale au efectuat mai multe percheziţii în această dimineaţă, suspecţi fiind trei membri ai lumii interlope, aparent apropiai ai Cordunenilor. Ei sunt suspectaţi că ar fi aruncat cu sticle incendiate.