Potrivit OSDO, 14 persoane, dintre care patru copii, și-au pierdut viața când o ploaie de butoaie umplute cu explozibil s-a abătut asupra localității Al-Houla și a satelor învecinate.
Pline cu TNT și aruncate din elicopter, butoaiele explozive ucid orbește, acuză organizațiile pentru apărarea drepturilor omului.
Utilizarea lor de către armata siriană este aspru criticată, dar regimul condus de Bashar Al-Assad continuă să nege că a recurs la astfel de arme.
În cursul aceleiași zile, alți șapte civili, dintre care trei copii, au fost omorâți în raiduri aeriene ale forțelor regimului asupra orașului asediat Rastane, a informat directorul OSDO, Rami Abdel Rahmane.
Rastane este unul dintre ultimele bastioane ale rebelilor în provincia centrală Homs. Din 2012 este supus unui asediu devastator din partea guvernului, precum și unor bombardamente sângeroase în ultimele săptămâni.
Miercuri, 13 membri ai unei familii, dintre care opt copii, au fost uciși în orașul respectiv într-un bombardament aerian, potrivit OSDO care se bazează pe o vastă rețea de surse în întreaga Sirie, țară unde conflictul s-a soldat din 2011 cu peste 270.000 de morți.