Război în Ucraina, ziua 26. Ruşii au bombardat un mall din Kiev, cel puţin şase civili au fost ucişi

Ruşii au bombardat duminică un mall din Kiev, unde au ucis patru persoane, în timp ce numărul victimelor civile continuă să crească la nivelul întregii Ucraine şi cu pregădere în zona oraşului port Mariupol.
Daniel Spătaru
21 mart. 2022, 09:16
Război în Ucraina, ziua 26. Ruşii au bombardat un mall din Kiev, cel puţin şase civili au fost ucişi

Şase persoane şi-au pierdut viaţa în urma exploziilor din cartierul Podil din Kiev, unde se află zone de business, dar şi rezidenţiale, conform unui nou bilanţ.

Iniţial, primarul Kievului, Vitali Kliciko afirmase că o persoană a murit, dar a subliniat că salvatorii şi paramedicii se aflau la faţa locului. De asemenea, o persoană a fost rănită.

NEXTA a postat un filmuleţ cu momentul în care o persoană este scoasă de sub dărâmături, dar şi imagini cu centrul comercial devastat.

Locul a fost lovit de o rachetă foarte puternică, ce a pulverizat maşini şi a lăsat în parcare un crater de câţiva metri lăţime în faţa unui imobil de zece etaje carbonizat şi din care încă ieşea fum.

Toată partea de sud a acestui imens centru comercial a fost distrusă, la fel ca un club de fitness din parcare, a constatat un reporter al AFP. Pe o porţiune de sute de metri pot fi văzute moloz, vehicule distruse şi fiare contorsionate. Luni dimineaţă, pompierii din Kiev şi militarii încercau să vadă dacă sub dărâmături se mai află şi alte victime.

Citeşte şi Drama unui matematician ucrainean, care voia să meargă pe front. S-a sinucis, după ce a fost arestat în Rusia

De asemenea, „rușii au deschis din nou foc puternic asupra Severodonețk”, a anunţat luni dimineaţă Serghei Haidai, șeful Administrației Regionale de Stat din Lugansk. „Din nou avem aproximativ 20 de obiecte avariate sau distruse, dintre care 3 blocuri de locuințe și 9 case particulare, depozite de alimente, anexe, garaje, dotări de infrastructură„, a mai spus el. Două persoane au fost rănite, iar cinci au fost scoase de sub dărâmături.

Citeşte şi Şase generali şi mai mulţi ofiţeri ai armatei ruse au fost ucişi în Ucraina. Armata ucraineană anunţă că aproape 15.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul războiului

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Elena Udrea, OUT din închisoare?! Avocatul ei a dat imediat vestea uriașă: E aritmetică!
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
O tânără a murit înecată într-un lac după ce s-a speriat de un urs, în Harghita! Aceasta și-a găsit sfârșitul la doar 18 ani
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care se dublează în România. Decizia luată de Ministerul Finanțelor: Nu se poate justifica
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Asta mai lipsea! Ilie Bolojan a dat cea mai proastă veste pentru români: urmează recesiune. Măsuri de urgență
MediaFlux
Putin a decis! Armistițiu în Ucraina! Anunț de la Kremlin
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre