RĂZBOIUL Gabriela Firea-Traian Băsescu, la ÎCCJ: Magistraţii judecă plângerea senatorului PSD

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) discută, joi, plângerea depusă de Gabriela Firea după ce Parchetul Instanţei Supreme a decis suspendarea urmăririi penale a președintelui Traian Băsescu în dosarul în care senatorul PSD a reclamat că a fost şantajată de şeful statului.
Ionela Marcu
24 iul. 2014, 09:21
RĂZBOIUL Gabriela Firea-Traian Băsescu, la ÎCCJ: Magistraţii judecă plângerea senatorului PSD

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, la data de 20 iunie, sesizarea CCR privind suspendarea urmăririi penale a preşedintelui Traian Băsescu, din motive de imunitate, în dosarul în care senatorul Gabriela Firea a reclamat că a fost şantajată de şeful statului.

Instanţa supremă a admis astfel cererea formulată de senatorul PSD Gabriela Firea privind sesizarea Curţii Constituţionale.

Astfel, a fost reclamată neconstituţionalitatea dispoziţiilor articolului 312, alineatul 2 din Codul de procedură penală, care prevede că „suspendarea urmăririi penale se dispune şi în situaţia în care există un impediment legal temporar pentru punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană”.

Înalta Curte cere CCR o poziţie privind imunitatea lui Traian Băsescu

Sesizarea excepţiei de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocaţii Gabrielei Firea, în raport cu faptul că preşedintele beneficiază de imunitate.

Instanţa supremă a stabilit ca următorul termen în dosar să fie joi, 24 iulie.

În 28 mai, avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaș, a depus o plângere la Înalta Curte de Casație și Justiție, după ce Parchetul instanţei supreme a decis suspendarea anchetării președintelui Traian Băsescu „pentru calomnie”.

Gabriela Firea contestă în instanţă decizia procurorilor în cazul lui Traian Băsescu

Potrivit apărătorului Gabrielei Firea, imunitatea preşedintelui nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic.

Scandalul Băsescu – Firea a început după ce preşedintele, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele”, a spus şeful statului.

Senatorul Gabriela Firea a depus plângere la Parchet împotriva lui Băsescu

Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că senatorul PSD Gabriela Firea este „o şantajistă de profesie”.

Parchetul ÎCCJ a dispus, in luna aprilie, urmarirea penala pentru santaj in urma plangerii formulate de Gabriela Vranceanu Firea impotriva lui Traian Basescu, la care a fost conexata si o sesizare a parlamentarilor, insa anchetatorii au suspendat punerea in miscare a actiunii penale, intrucat presedintele are imunitate.

DailyBusiness
Biscuiții Petit Beurre retrași din magazinele Supeco din cauza riscului de intoxicație
Spynews
Mihai Albu a ajuns în fața altarului alături de mireasa lui, Elena. Informații în timp real de la cununia religioasă
Bzi.ro
Avertismentul Cristinei Demetrescu pentru Nicuşor Dan: Luna neagră Lilith îl bântuie!
Fanatik.ro
Cel mai mare castel din lume se află la 5 ore de București. Structura defensivă unică în Europa are o arhitectura spectaculoasă
Capital.ro
Regulă pentru cei care vor permis de conducere. Șoferii trebuie să treacă trei teste medicale
Playtech.ro
Ce nu ai voie să pui pe parbriz. Detaliul pentru care şoferii iau amenzi usturătoare
DailyBusiness
34 de studenți români afectați de interdicția SUA pentru studenții străini a Harvard
Adevarul
Obama a început totul, Trump a continuat. Analiza care dărâmă miturile despre politica externă americană
wowbiz.ro
L-am găsit!! Cine este SPP-istul lui Nicușor Dan, care a rupt inima femeilor pe rețelele de socializare: "Noroc cu domnul Președinte..." | EXCLUSIV
Spynews
Andreea Perju și iubitul ei sărbătoresc doi ani de relație. Fotografie rară cu actrița și partenerul ei de viață / FOTO
Spynews
Noi opțiuni la companiile aeriene low-cost. Locuri în picioare în avion, pentru doar 1€
Evz.ro
Femeia din viața lui Iohannis despre care nu s-a vorbit până acum
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
Ce se întâmplă în relația dintre Anamaria Prodan și Ronald Gavril
kanald.ro
Se schimbă legea căsătoriilor în România: Ce trebuie să știe cuplurile care se căsătoresc în 2025
Cancan.ro
Piedone, caz de Dosarele X într-un restaurant din Bragadiru. Cum s-a transformat carnea de porc în… pastramă de oaie!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Reintroducerea armatei obligatorii chiar de anul viitor. Se dă lege: Trebuie să creştem ritmul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Triunghiul amoros scandalos continuă. Impresara a aflat că milionarul se căsătorește cu amanta
stirilekanald.ro
Cine este șoferul de 28 de ani care a murit în accidentul de pe Centura de Nord a Craiovei. Era patronul unei cunoscute patiserii din oraș
Diana Sosoaca a rabufnit cand a aflat ca George Simion va contesta rezultatul alegerilor la CCR: „Hai sictir, Iuda!”
MediaFlux
Românii care primesc cel puțin 700 de lei de la stat! Banii nu sunt gratis și trebuie munciți
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Aeroportul unic în lume. E singurul loc de pe Pământ unde poți ateriza în trei țări deodată