În baza protocolului de colaborare în domeniul cooperării transfrontaliere, încheiat între Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş şi Căpitănia de Poliţie Csongrad, poliţiştii din cadrul celor două instituţii, împreună cu specialişti din cadrul Autorităţii Vamale Maghiare şi comisari ai Gărzii Financiare Timiş, efectuează acţiuni comune pe ruta Szeged – Kiszombor – Cenad – Timişoara, potrivit Agerpres.
Acţiunile vizează identificarea persoanelor care transportă mărfuri (produse agroalimentare, cosmetice, flori etc.) achiziţionate din Ungaria, fără documente legale de provenienţă sau cu documente falsificate. Astfel, aceste persoane se sustrag de la plata obligaţiilor fiscale, mărfurile urmând a fi comercializate în Timişoara, fără documente legale.
O echipă de poliţişti de investigare a fraudelor s-a deplasat pe teritoriul Ungariei, unde, alături de omologii lor, unde verifică toate autovehiculele înmatriculate în România, care transportă mărfuri achiziţionate din zona oraşului Szeged. Totodată, echipe mixte de poliţişti rutieri, de investigare a fraudelor şi comisari ai Gărzii Financiare Timiş, efectuează controale pe ruta Cenad – Timişoara. De asemenea, echipele mobile ţin în permanenţă legătura cu poliţiştii din punctul fix, pentru schimbul operativ al informaţiilor.