„Am luat măsura de convocare a consiliului de securitate aeroportuară pentru mâine şi se vor lua măsurile necesare. Cele de până acum trebuie puţin schimbate astfel încât călătorii care părăsesc aeroportul şi ajung în parcare să se simtă în siguranţă”, a declarat Mircea Duşa.
Un taximetrist supus controalelor poliţiei nu a ratat ocazia să se plângă ministrului. „Este normal să nu pot face taximetrie în Otopeni?”, l-a întrebat taximetristul pe Duşa.
Poliţiştii i-au căutat, astfel, pe taximetriştii care folosesc aşa-zisele „maimuţe”, adică dispozitive artizanale ce fac ca aparatele de taxat să înregistreze sume mai mari decât cele conforme cu tariful practicat. Cu acelaşi prilej, a fost verificată starea tehnică a maşinilor, scrie Mediafax.
Au fost controlate circa 50 de autoturisme, iar 30 de taximetrişti au fost sancţionaţi cu amenzi de circa 13.500 de lei. „Cele mai întâlnite nereguli sunt lipsa sigiliilor la aparatele de taxare, neverificarea metrologică în termen şi modificarea memoriei fiscale în mod ilicit, fapt ce a împiedicat înregistrarea curselor şi, implicit, a taxelor. Se utilizează un simplu cuarţ de brichetă care se pune în apropierea aparatului de taxat care înregistrază doar valoarea cursei pe um kilometru chiar dacă aceasta a fost mai lungă”, a explicat Dragoş Bălan, inspector metrologic.
Ofiţerul de poliţie rutieră Ionuţ Lepădatu a adăugat şi faptul că au fost înregistrate emisii de noxe peste limită, anvelope uzate şi lipsa documentelor prevăzute de lege pentru exercitarea taximetriei.
Controalele au fost efectuate de echipaje din Direcţia Poliţiei Rutiere, Poliţia Transporturi, Autoritatea Rutieră Română (ARR), Registrul Auto Român (RAR), Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Ilfov şi Protecţia Consumatorului.
Acţiunea de joi vine la două săptămâni după ce o tânără japoneză a fost acostată în Aeroportul „Henri Coandă”, urcată într-un taxi şi dusă până la marginea unei păduri din Corbeanca, unde a fost tâlhărit şi ucisă.