Razie la TAXIMETRIŞTI. Amenzi de ZECI de MII de lei. Ce nereguli au găsit poliţiştii

Poliţiştii au aplicat într-o singură zi peste 700 de sancţiuni contravenţionale, în urma activităţilor pentru verificarea legalităţii transportului în regim de taxi, în zona a cinci aeroporturi internaţionale: Henri Coandă Bucureşti, Timişoara, Cluj-Napoca, Bacău şi Iaşi.
Romania TV
29 nov. 2014, 12:01
Razie la TAXIMETRIŞTI. Amenzi de ZECI de MII de lei. Ce nereguli au găsit poliţiştii

„Sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi din cadrul IGPR, poliţiştii de la transporturi şi rutieri au acţionat pe traseele dinspre şi către aeroport, precum şi în zonele unde are loc debarcarea şi preluarea pasagerilor, pentru depistarea persoanelor care practică ilegal activitatea de taximetrie, care acostează persoane pentru a le oferi astfel de servicii, precum şi pentru sancţionarea celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau calitatea serviciilor”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis sâmbătă AGERPRES.

Pe parcursul activităţilor desfăşurate, echipele de control au verificat 1.825 de autovehicule, o societate rent-a-car şi au aplicat 704 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 126.897 de lei, fiind ridicată şi o autorizaţie de funcţionare.

Citeşte şi RAZIE la taximetriştii de la aeroporturi. Poliţiştii au retras mai multe certificate de înmatriculare

Din totalul sancţiunilor aplicate, 574 au vizat încălcări ale normelor prevăzute de OUG 195/ 2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 90 de sancţiuni au fost aplicate pentru încălcări ale Legii 38/ 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, 14 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, iar 26 sancţiuni au fost aplicate pentru nerespectarea altor acte normative.

De asemenea, în urma neregulilor constatate, au fost retrase 20 certificate de înmatriculare şi reţinute 11 certificate de înmatriculare.

La activităţi au participat şi jandarmi, precum şi specialişti ai Registrului Auto Român şi Metrologiei Legale.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Cinci zodii cu stea în frunte până pe 31 martie. Astrele anunță mari reușite pentru Raci și Capricorni
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Călin Georgescu refuza un produs după care românii se dădeau în vânt înainte de 1989. Dezvăluirea care ridică mari semne de întrebare
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Canada ripostează împotriva tarifelor impuse de SUA, anunță propriile măsuri
MediaFlux
Ucraina a confirmat! Se întâmplă după decizia lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă