Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti informează că miercuri şi joi poliţiştii au acţionat pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică, în vederea prevenirii şi combaterii faptelor de natură contravenţională şi penală, în special a celor privind locurile de parcare.
„Astfel, în perioada 13-14 noiembrie, în intervalul orar 10,00-20,00, poliţişti din cadrul Secţiei 1 Poliţie au organizat şi desfăşurat acţiuni având ca scop depistarea şi identificarea persoanelor care oferă ilegal locuri de parcare, în zona centrală a Capitalei.
În urma acţiunilor organizate, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi pentru încălcarea Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
De asemenea, au fost depistate peste 30 de persoane care ofereau locuri de parcare. Reiterăm cu acest prilej solicitarea noastră adresată cetăţenilor de a nu mai încuraja acest fenomen, de a nu mai oferi bani acestor persoane care oferă în mod ilegal locuri de parcare„, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
DGPMB menţionează că „doar cu sprijinul şi împreună cu cetăţenii” poate fi combătut acest fenomen social „deranjant pentru societate”.