„Ce mai poate fi de spus? Absolut nimic. Dezamăgire este cuvântul care definește situația din momentul de față. Sincer, după primul meci m-am gândit că e posibil să nu ne calificăm, contează foarte mult cum începi o campanie. Am mai pierdut puncte pe parcurs.
Toți cei care am fost implicați avem partea noastră de vină. Am discutat cu jucătorii, iar în zilele următoare voi discuta și cu staff-ul tehnic. Am avut pretenții de la domnul Daum, altfel nu-l aduceam„, a spus Răzvan Burleanu la sosirea în țară.