RCA 2015. Şeful Omniasig: E o mare problemă cu felul în care tinerii români conduc maşinile

Societăţile de asigurare trebuie să regândească strategiile de preţ în ceea ce priveşte asigurarea de răspundere civilă auto pentru că au rămas fidele unor calcule care nu mai sunt valabile în actualele condiţii ale pieţei, apreciază Mihai Tecău, preşedintele Omniasig.
Romania TV
29 ian. 2015, 14:06
RCA 2015. Şeful Omniasig: E o mare problemă cu felul în care tinerii români conduc maşinile

Totuşi, criteriul vârstei nu poate să lipsească din formulele asigurătorilor, spune el.

„Actuarii noştri (specialiştii care calculează primele de asigurare în funcţie de riscurile asumate – n.r.) au purtat deja discuţii cu cei de la ASF în ce priveşte modalităţile de calcul a preţurilor pentru RCA. Sarcina Autorităţii este să analizeze piaţa în ansamblul ei. La noi toată lumea se sperie de segmentul tinerilor pentru că au fost şi sunt multe daune. Şi atunci, nimeni nu doreşte să fie cel mai ieftin în zona asta. S-a intrat într-un cerc vicios. Toţi vor să fie departe de zona asta şi atunci te protejezi prin preţ.  Ne gândim să repoziţionăm tot sistemul”, spune Mihai Tecău, preşedintele Omniasig, pentru ECONOMICA.NET.

Citeşte şi RCA 2015: Service-urile cer ca ASIGURATEA AUTO OBLIGATORIE să se facă în funcţie de ŞOFER

Potrivit lui, mediatizata problemă a RCA-ului pentru tineri nu poate fi rezolvată doar din modificarea reglementărilor ci este nevoie de o schimbare totală de viziune atât din partea companiilor de asigurare cât şi în ceea ce priveşte mentalitatea şoferilor din România.

Preşedintele companiei deţinută de austriecii de la VIG a arătat că  asigurătorii nu au motive să „amendeze” cu orice preţ şoferii tineri însă nivelul ridicat al daunalităţii înregistrat pe acest segment de vârstă nu poate fi ignorat

Citeşte continuarea pe ECONOMICA.NET.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Bzi.ro
Andra a mers într-un loc special după Revelion! Este o tradiție de familie
Fanatik.ro
Filmul românesc de pe Netflix care a stârnit controverse în debut de an. E plin de vedete și faze amuzante
Capital.ro
Lovitură imensă pentru Călin Georgescu. Nu-l mai poate scăpa nimeni. S-a aflat adevărul
Playtech.ro
Ce este bine să faci cu apa sfințită de Bobotează imediat ce ajungi acasă. Sfatul preoților pentru credincioși
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Ipostaza neplăcută în care Loredana Groza a pus-o pe Simona Halep. „Mi se pare un gest foarte urât”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Horoscop duminică, 5 ianuarie 2025: Vărsătorii fac cumpărături pentru casă
Spynews
Natalia Mateuț, mai sexy ca niciodată în vacanța din Marrakech! Cum s-a lăsat fotografiată prezentatoarea TV / FOTO
Evz.ro
Ce umilință! Crin Antonescu, împins pe scări de PSD: Un candidat de rezervă
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
El este Daniel, tânărul ucis în fața mănăstirii din Maramureș. Care au fost ultimele lui cuvinte. Martorii fac declarații sfâșietoare
Cancan.ro
Daniel Tomșa, un tânăr de doar 23 de ani, a fost ucis în Ajunul Bobotezei 😢
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
StirileBZI
Amendă de până 2.000 de lei pentru șoferi! Ce nu ai voie să faci pe geamul mașinii
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
substantial.ro
Deversările de petrol din strâmtoarea Kerci cauzează moartea a peste 30 de delfini
MediaFlux
RĂSTURNARE după ANULAREA ALEGERILOR! CĂLIN GEORGESCU are o șansă la CEDO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
INXS: există exces în rock de senzație? Da. Michael Hutchence