Reacţia Blue Air la cercetările ANPC: „Aproape toate companiile aeriene din Europa au anulat mii de zboruri, in lunile ianuarie si februarie”

Conducerea Blue Air reacţionează la acuzaţiile aduse de preşedintele ANPC, Horia Constantinescu. Într-un comunicat de presă al companiei se arată că ANPC nu le-a transmis acuzaţiile, precizând că "toate companiile aeriene din Europa au anulat mii de zboruri, in lunile ianuarie si februarie ale anului 2022".
Alina Costache
16 iun. 2022, 13:38
Reacţia Blue Air la cercetările ANPC:

Compania BLUE AIR AVIATION SA a anunţat că „a luat la cunoștință, din materiale de presă publicate, despre amenințările formulate, la adresa sa, de dl. Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor” şi a transmis că „până la acest moment, compania BLUE AIR AVIATION SA nu a primit niciun document oficial prin care sa ii fie comunicate masurile de sanctionare care au fost diseminate în presa”.

„Având în vedere numeroasele solicitări pe care le-am primit din partea mass media, vă aducem la cunostiinta faptul că nu putem răspunde unor acuzații publicate în presa, in absenta unui document care sa ateste cu certitudine ca acestea au fost formulate, intr-adevar, de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, se arată într-un comunicat de presă al Blue Air.

Conducerea Blue Air a ţinut să sublienieze că „aproape toate companiile aeriene din Europa au anulat mii de zboruri, in lunile ianuarie si februarie ale anului 2022, din cauza restrictiilor de calatorie impuse pentru a limita raspandirea noilor variante de Covid 19, fiind nevoite sa isi ajusteze programul operational si sa reduca frecventele pe anumite rute mai putin solicitate”.

„Printre acestea se regasesc companiile de linie Lufthansa Group, Air France – KLM, si operatorii low-cost Ryanair, Wizz Air, Blue Air, EasyJet sau Vueling.

De mentionat faptul ca Lufthansa Group care include companiile aeriene Lufthansa, Swiss, Austrian Airlines, Brussels Airlines și Eurowings, a anulat 33.000 de zboruri, reprezentand 10% din programul sau operational.

Pe de alta parte, daca ne referim la companii low-cost, Ryanair, a anulat 33% din zborurile programate in luna ianuarie 2022, la fel si Wizz Air care a anulat mii de zboruri si a suspendat peste 100 de rute”, se mai arată în comunicat.

Reacţia Blue Air vine după ce Horia Constantinescu, președintele Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), a anunţat că a încheiat cercetarea de fond, începută în urmă cu mai bine de două luni, realizată ca urmare a numărului însemnat de reclamații referitoare la serviciile oferite de Blue Air Aviation SA, sosite la autoritate din toată țara, dar și din țările Uniunii Europene.

„A venit momentul să primească, de această dată, compania aeriană un bilet din partea Autorității noastre, oferindu-le acestora posibilitatea de a contribui la bugetul de stat într-o măsură egală cu cea prin care ei au înțeles să oblige consumatorii să participe la finanțele companiei, fără ca aceștia să-și dea acordul.

În schimbul acestei contribuții, ce va fi substanțială, noi le vom oferi un cazier comercial.

Iar, exact după modelul activității companiei aeriene, nici noi nu o să le dăm banii înapoi și ei vor avea posibilitatea păstrării cazierului!”, a declarat Horia Constantinescu, președintele ANPC

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Din ce este făcut sicriul Papei Francisc și ce a fost pus în el. Un obiect din România se află acolo
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Copacii pe care nu ai voie să îi plantezi lângă gardul comun. Vecinul te poate amenda
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Băsescu, trădat de cine nu se aștepta. Toată lumea aștepta asta
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Obiectul din România care a fost pus în sicriul Papei Francisc
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte