Antonescu reacţionează: Băsescu minte, aşa cum mint toate trompetele sale

Crin Antonescu, preşedintele Senatului, a reacţionat la declaraţiile făcute, sâmbătă, de Traian Băsescu potrivit cărora revizuirea Constituţiei realizare de USL este "constituţia unei găşti".
Filip Stan
29 iun. 2013, 13:37
Antonescu reacţionează: Băsescu minte, aşa cum mint toate trompetele sale

„Minte, aşa cum mint toate trompetele sale din mediul politic şi jurnalistic. Proiectul de modificarea a Constitutţiei este un proiect politic asumat, cât se poate de transparent, prezentat în cadrul campaniei electroale. Există un forum constituţional care a făcut consultări publice în 40 de judeţe”, a declarat Crin Antonescu la Realitatea TV.

De asemenea, liderul USL a precizat că Forumul Constituţional a organizat două luni de dezbateri publice, iar lucrările comisiei pentru revizuirea Constituţiei au fost deschise.

„Este proiectul unei majorităţi de peste două treimi din Parlamentul României, reprezentanţi ai cetăţenilor, o majoritate copleşitoare”, a mai afirmat Antonescu.

Citeşte şi Antonescu: Vom găsi momentul optim pentru referendumul privind Constituţia

DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Spynews
Zodiile care vor fi lovite de noroc în perioada 3 - 9 februarie 2025. Acești nativi vor putea să creeze tot ce își doresc în viața lor
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ceaiul recomandat de Lidia Fecioru pentru a elimina metalele grele din corp: “Spală foarte bine, scoate toate reziduurile”
Capital.ro
Călin Georgescu are INTERZIS! A comis o greșeală fatală: Să stea binișor în banca lui
Playtech.ro
Ce trebuie să faci în februarie pentru ca trandafirii tăi să se umple de flori în primăvară. Tratamentul preventiv care îi
DailyBusiness
Schimbări majore în legea hărțuirii la locul de muncă și în școli. Măsuri radicale pentru protecția victimelor!
Adevarul
„Îngerul morții copiilor s-a întors”. Dr. Mihai Craiu, avertisment sumbru despre o boală gravă care face prăpăd: „Nu este glumă!”
wowbiz.ro
Ea este femeia de afaceri care a murit subit într-un salon de înfrumusețare! Avea 35 de ani și era proprietara unui cunoscut magazin de haine
Spynews
Rețeta de papanași a Simonei Gherghe. Ce pune prezentatoarea Mireasa în aluat ca preparatul să iasă pufos 
Spynews
Produsul din casă pe care îl folosești des, fără să știi cât este de periculos. E mai nociv decât folia de aluminiu
Evz.ro
Ucraina îl spulberă pe Călin Georgescu. Nimeni nu-l mai poate salva
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
kanald.ro
Se schimbă data de livrare a voucherelor alimentare! Când le vor primi beneficiarii
Cancan.ro
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Romania a pierdut o mare stea. A fost cea mai iubită prezentatoare. A încântat o țară întreagă vreme de trei decenii
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Boicot al consumatorilor împotriva majorării prețurilor: comercianții din Croația înregistrează scăderi drastice ale vânzărilor
MediaFlux
BANI la buget. Soluția GĂSITĂ de Guvern, de care românii POT PROFITA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Gura bate Guru: aurul monoatomic și profetul fără minte