Reacţia Ministerului Muncii după protestul Cartel Alfa. „Raluca Turcan va stabili un calendar de discuţii cu partenerii sociali”

Ministerul Muncii a reacţionat, după ce zeci de sindicalişti ai Cartel Alfa au protestat în faţa instituţiei. Raluca Turcan, ministrul Muncii, va stabili un calendar de discuţii cu partenerii sociali pentru a fi adoptat un mecanism de creştere predictibilă şi sustenabilă a salariului minim.
Razvan Mihalascu
29 dec. 2020, 17:42
Reacţia Ministerului Muncii după protestul Cartel Alfa.

Reacţia Ministerului Muncii după protestul Cartel Alfa. Raluca Turcan, ministrul Muncii, urmează să poarte discuţii cu partenerii sociali în legătură cu modul în care poate fi crescut salariul minim pe economie.

„Aceasta a fost principala temă abordată în cadrul discuţiilor pe care ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale le-a purtat, marţi, cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale ”Cartel Alfa”.

Demnitarul a explicat liderilor sindicali că propunerea Executivului privind majorarea salariului minim, de la 1 ianuarie 2021, este o formă care poate fi acceptată, având în vedere că mai sunt doar câteva zile până la finalul anului şi ar fi fost imposibil de stabilit un calcul predictibil pentru o perioadă mai mare de timp”, a transmis Ministerul Muncii, într-un comunicat de presă, citat de News.ro.

Citeşte şi: Protest la Ministerul Muncii. Cartel ALFA pichetează față de creșterea insuficientă a salariului minim

Reacţia Ministerului Muncii după protestul Cartel Alfa. „Să ajungem la o înţelegere între sindicate, patronate, Guvern”

Raluca Turcan a propus sindicaliştilor „Cartel Alfa”ca din luna ianuarie să participe la consultările pe care le va organiza cu toţi partenerii sociali, în aşa fel încât în următoarele şase luni să se ajungă la o înţelegere privind formula de calcul a salariului minim pe economie.

„Până la jumătatea lunii ianuarie stabilim un calendar de întâlniri şi apoi vom propune un moratoriu prin care, după şase luni, să ajungem la o înţelegere între sindicate, patronate, Guvern, astfel încât calculul salariului minim să aibă o formulă clară şi sustenabilă.

Vreau ca în şase luni să facem câte consultări va fi nevoie ca să avem un cadru cu tot ce înseamnă creşterea salariului minim, astfel încât să ajungem la o formulă predictibilă şi sustenabilă care să ducă în final la creşterea calităţii vieţii”, a declarat Raluca Turcan, ministrul Muncii.

Raluca Turcan, despre creşterea salariului minim pe economie. „E o creștere care depășește rata inflației”

De asemenea, Turcan a amintit că în timpul discuţiilor purtate în Consiliul Tripartit, patronatele au cerut înghețarea salariului minim pe economie la nivelul actual, „cel puțin pentru primele luni ale anului viitor, în timp ce sindicatele au solicitat creșterea salariului minim pe economie la 2.400 de lei/lunar, adică 170 lei brut în plus față de nivelul actual”

„Creșterea cu 70 de lei brut, de la 2230 de lei la 2.300 de lei brut/lunar, este o creștere care depășește rata inflației și care poate fi susținută economic.

De asemenea, discuția despre salariul minim nu poate fi ruptă de contextul economic și social actual. Să nu uităm că, în ultimele 9 luni, efortul guvernului s-a concentrat către protejarea locurilor de muncă ale oamenilor, prin măsuri de sprijin pentru angajați și angajatori”, a menţionat ministrul Muncii.

Mai mult, Raluca Turcan a menţionat că în prezent „avem 25 000 de contracte de muncă în plus față de începutul acestui an, iar aceasta este cea mai clară dovadă a efectelor pe care le-au avut măsurile adoptate pentru susținerea angajaților”.

„Un lucru trebuie însă bine înțeles: orice decizie de creștere ”din pix”, fără o analiză temeinică și fără a ține cont de realitățile economice se va întoarce împotriva beneficiarilor. Tocmai din acest motiv, am insistat să începem încă din primele zile ale anului 2021 discuțiile cu toți partenerii sociali pentru a stabili împreună cea mai adecvată formulă de calcul de creștere a salariului minim”, a mai spus Turcan.

La finalul întâlniri, Raluca Turcan i-a rugat pe liderii sindicali să identifice soluţii pentru angajaţii pe care îi reprezintă. Ministrul Muncii a amintit că sunt peste şase miliarde de euro, fonduri europene, care pot fi folosite pentru forme de sprijin pe coeziune socială.

Sindicaliştii Cartel Alfa au protestat marţi la sediul Ministerului Muncii, fiind nemulţumiţi de preconizata creştere a salariului minim cu doar 41 de lei net.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte