Reacţia Olguţei Vasilescu după percheziţiile de la Primăria Craiova

Procurorii DNA Craiova au efectuat, joi, mai multe percheziţii într-un dosar în care se efectuează cercetări care vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi infracţiuni îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ce ar fi fost comise în perioada 2013-2014. Inclusiv Primăria Craiova a fost vizată de ancheta DNA.
Iulian Tudor
27 nov. 2014, 20:02
Reacţia Olguţei Vasilescu după percheziţiile de la Primăria Craiova

După percheziţiile de la Primăria Capitalei, edilul oraşului Olguţa Vasilescu a scris un mesaj pe care l-a postat pe Facebook: „Primăria Craiova dă curs tuturor solicitărilor procurorilor DNA care cercetează orice speţă, iar cei vinovaţi trebuie să plătească„.

Percheziţiile au fost efectuate inclusiv la sediul Primăriei Craiova şi au legătură cu proiectul Water Park, potrivit unor surse judiciare, citate de Agerpres. Aceleaşi surse susţin că printre persoanele vizate ar fi şi funcţionari din primărie.

În acest dosar se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, luare de mită în formă continuată, dare de mită şi spălare de bani.

Astfel, directorul uneia dintre societăţile implicate în realizarea complexului de agrement Craiova-Water Park, împreună cu persoane cu funcţii de decizie din cadrul Primăriei Craiova, ar fi desfăşurat acţiuni în direcţia fraudării fondurilor europene angajate în execuţia proiectului prin înregistrarea în situaţiile de plată aferente cererilor de rambursare a unor lucrări/servicii fictive.

Astfel, în acest context ar fi fost înscrise în situaţiile de plată cantităţi de materiale care nu au fost utilizate /lucrări care nu au fost executate în fapt, valoarea acestora fiind facturată (aproximativ de 2.350.000 lei).

Sursele citate au precizat că, în schimbul acceptului de avizare la plată a cheltuielilor fictive, solicitate la decontare, precum şi în baza înţelegerilor anterioare, dirigintele de şantier ar fi impus directorului executiv al societăţii în cauză acordarea unui comision în cuantum de 1% din valoarea fiecărei situaţii lunare de plată.

Anchetatorii efectuează percheziţii la Primăria Craiova, între birourile vizate fiind cele ale angajaţilor Serviciului financiar-contabil, au mai precizat sursele.

De asemenea, percheziţii sunt şi la firmele care au lucrat la realizarea respectivului complex, la cea care a asigurat dirigenţia de şantier şi la domiciliul administratorului uneia dintre aceste societăţi.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Taxă nouă din 2026. Proprietarii de apartamente și garsoniere vor fi obligați să o plătească
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
NASA, anunț despre sfârșitul lumii. Urmează apocalipsa. Primele semne sunt deja vizibile
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Elevii care pot primi 300 de lei de la stat. Condițiile pentru a primi și subvenții de masă, cazare și transport
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”