Reacţia Opoziţiei ca urmare a constatării conflictului instituţional între Guvern şi Preşedinţie: „Decizia CCR, fundamental eronată”

Deputatul PNL Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei, spune că decizia Curţii Constituţionale, care a admis sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis generat de refuzul şefului statului de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, este fundamental eronată din punct de vedere tehnic juridic, iar sesizarea era inadmisibilă. Şi deputatul USR Cristian Ghinea susţine că CCR a dat ”o decizie absurdă prin care desfiinţează de facto autoritatea Preşedintelui” şi spune că soluţia este depolitizarea Curţii Constituţionale, aşa cum a propus USR, potrivit news.ro.
Romania TV
30 mai 2018, 13:23
Reacţia Opoziţiei ca urmare a constatării conflictului instituţional între Guvern şi Preşedinţie:

„În general, mă abţin să comentez deciziile CCR, nu am făcut-o nici atunci când au fost discutabile, din punctul meu de vedere. Dar, în acest caz, avem o decizie fundamental eronată din punct de vedere tehnic juridic. Sesizarea era inadmisibilă. Pe lângă faptul că legea este foarte clară în privinţa atribuţiilor prezidenţiale, nu poate exista conflict juridic în interiorul aceleiaşi puteri, de aceea vorbim în teorie de conflict juridic constituţional între puteri. Citiţi pledoaria prof. univ. dr. Simina Tănăsescu, susţinută la CCR şi veţi găsi în conţinut argumente impecabile şi imbatabile. Şi atunci, ce contra-argumente le-a înfrânt în viziunea CCR? Probabil cele de oportunitate. Dar când înfrângi dreptul cu oportunitatea, îi invadezi sfera sau invers, ieşi din sfera principiilor de drept. Să vedem acum şi motivarea şi soluţia indicate de CCR în concret pentru ieşirea din conflict”, a scris, pe Facebook, Cătălin Predoiu.

„Aberaţie la CCR? Soluţia e depolitizarea. Cum a propus USR! CCR dă o decizie absurdă prin care desfiinţează de facto autoritatea Preşedintelui. Este o urmare firească a politizării permanente a numirilor la Curtea Constituţională. Soluţia USR este simplă: să putem numi la Curte doar persoane care (îndeplinind condiţiile de studii şi experienţă actuale), să nu fi fost membre de partid în ultimii nouă ani”, a scris deputatul pe contul său de Facebook.

USR susţine, de asemenea, şi obligaţia de a publica toate opiniile şi argumentele tuturor judecătorilor constituţionali.

„Soluţiile USR au fost propuse într-un proiect de lege deja respins de odioasa majoritate actuală. Soluţiile USR vor fi aplicate când, prin voturile dumneavoastră, vom ajunge să guvernăm România”, mai scrie Cristian Ghinea.

Curtea Constituţională a admis, miercuri, sesizarea Guvernului privind un conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis şi între Guvern şi preşedinte, ca urmare a respingerii de către şeful statului a cererii de revocare a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.

Curtea Constituţională a decis că refuzul lui Klaus Iohannis de a o revoca pe Laura Codruţa Kovesi de la conducerea DNA a dus la un conflict juridic de natură constituţională.

„Am admis cu majoritate de voturi şi am stabilit că există un conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte datorat refuzului preşedintelui de a da curs propunerii ministrului Justiţiei. Vom publica minuta şedinţei şi acolo va fi indicată calea de rezolvare a conflictului”, a spus preşedintele Curţii, Valer Dorneanu.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, spune că decizia Curţii Constituţionale valorifică principiul constituţional potrivit căruia procurorii îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea ministrului Justiţiei. Toader mai susţine că şeful statului nu are nicio abilitare legală pentru evaluarea competenţelor profesionale sau manageriale ale procurorilor de rang înalt, spre deosebire de ministrul Justiţiei.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul din România în care se găsește cea mai veche fabrică din țară. Uzina e departe de strălucirea de altădată și are dificultăți financiare
Capital.ro
Reguli noi pentru gunoi. Devine obligatoriu de la 1 Mai. Rezidenții trebuie să obțină un card de la primărie
Playtech.ro
Cum a fost fotografiat Ilie Bolojan la înmormântarea Papei Francisc! Imaginile vorbesc de la sine, a fost surprins...
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Peripețiile unor interlopi din Moldova, în pelerinaj la Muntele Athos. „Se auzeau lupii, coioții”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Colțul de rai ascuns din România. O comoară neprețuită de care puțini știu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Este doliu în televiziune. A cucerit milioane de telespectatori
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Pensii care trebuie înapoiate. Patru noi situații în care pensionarii sunt obligați să returneze banii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte