”Am luat act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie privind admiterea în principiu a recursului ANI în dosarul de incompatibilitate al domnului Klaus Iohannis. Astfel, membrii completului au fixat pentru 14 ianuarie 2015 termenul de judecată pe fond a recursului, cu citarea părţilor. Avem încredere deplină în justiţie şi în faptul că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca corect această speţă”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Comunicare al PNL.
Înalta Curte a admis marţi în principiu judecarea recursului declarat de ANI în dosarul în care primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a fost reclamat pentru incompatibilitate.
Klaus Iohannis, judecat la ICCJ pentru incompatibilitate. Magistraţii au ADMIS recursul ANI
Judecarea pe fond a dosarului va începe pe 14 ianuarie.
‘Admite în principiu recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei nr.235 din 25 septembrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Fixează termen de judecată pe fond a recursului la 14 ianuarie 2015 – Completul de judecată nr.2. Cu citarea părţilor’, se arată în decizia instanţei.
Dosarul lui Iohannis a ajuns la instanţa supremă după ce pe 25 septembrie 2013 Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care s-a constatat că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate.