‘Am luat act de această decizie de ieşire de la guvernare a UDMR, care va fi definitivată în decembrie. Mi se pare o decizie firească şi înţeleaptă, în contextul în care electoratul maghiar a votat în mod covârşitor cu Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale, fiind un semnal suficient de puternic pentru ieşirea de la guvernare’, a declarat pentru AGERPRES Alina Gorghiu.
Ea a precizat că PNL va lua în discuţie decizia UDMR în forurile de conducere, care se vor reuni în perioada următoare.
‘PNL va lua în discuţie această decizie a UDMR în forurile de conducere. (…) În cazul formării unei noi majorităţi, aşa cum se ştie, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta va putea fi depusă în sesiunea care începe în februarie‘, a adăugat prim-vicepreşedintele PNL.
UDMR a decis să IASĂ de la guvernare. Hotărârea finală va fi luată pe 13 decembrie VIDEO
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat, joi, că formaţiunea sa va ieşi de la guvernare, în urma deciziei luate, la Cluj, de Consiliul Permanent al uniunii.
Decizia finală va fi luată de Consiliul Reprezentanţilor Unionali.