Reacția unui celebru preot după ce un medic a atras atenția că este greșit să pupi mortul: „Cine se clatină în credință vine cu astfel de lucruri”

Obiceiurile de înmormântare sunt adânc înrădăcinate în minţile şi sufletele românilor, astfel încât acestea au reuşit să dăinuie până în zilele noastre. Însă una dintre cele mai dăunătoare tradiţii specifice conducerii pe ultim drum este cea a sărutării celei de pe urmă.
Irina Dumitrescu
11 dec. 2023, 23:43
Reacția unui celebru preot după ce un medic a atras atenția că este greșit să pupi mortul:

Medicul Viktor Ivanovik este un reputat chirurg din Republica Moldova şi are o comunitate uriaşă de urmăritori pe TikTok. Într-unul dintre clipurile sale postate pe reţeaua socială, acesta face referire la consecinţele negative ale unuia dintre cele mai răspândite obiceiuri de înmormântare, pupatul unei persoane decedate.

Timp de 9 ore după deces, ţesuturile corpului încep să se descompună, iar bacteriile corpului în stare de descompunere ies la suprafaţă. Factori de risc: pierderea mirosului în totalitate„, atrage atenţia medicul pe TikTok.

Pericolul crește în mod semnificativ atunci când persoana decedată a suferit şi de o boală necunoscută sau contagioasă, cum ar fi tuberculoza, pneumonia sau hepatita.

Citeste si De ce nu e bine să pupi mortul! Sărutarea cea de pe urmă poate duce la pierderea totală a simţului mirosului

Celebru preot, despre recomandarea medicilor de a nu da mortului ultima sărutare: „Cine se clatină în credință vine cu astfel de lucruri”

Părintele Mirea Vîrtejanu a reacționat cu privire la acest subiect controversat.

Aici, vedeți, omului care este foarte îndurerat la priveghi sau la înmormântare, nu-i poți spune să nu sărute pe frunte sau pe mână persoana dragă, nu este o interdicție. Dacă ți-e mamă sau copil, nu îi poți spune asta omului îndoliat. După ce că are cuțitul în inimă, ce faci, tu, ca preot, mai răsucim și noi acolo?

N-ai ce face… Doctorii susțin că sunt microbi, ei știu mai bine, nu îi contrazic, dar, până acum, n-am auzit pe nimeni că s-a îmbolnăvit după ce a sărut pe cineva drag, înainte de înmormântare, morții sunt îmbălsămați”, a declarat preotul Mirea Vîrtejanu, pentru playtech.ro

Părintele Vîrtejanu a precizat că cei care se feresc de microbi pot săruta icoana care se pune pe pieptul decedatului.

Pentru cine nu sărută mortul pe mână sau pe frunte, cum e vechiul obicei, de teama microbilor, poate săruta icoana care se pune pe pieptul persoanei decedate și care este sfințită. Microbii nu se pun pe ce este sfințit, pe sfintele moaște sau pe icoane. Dar, cine se clatină în credință, normal că vine cu astfel de lucruri, că este periculos să săruți icoanele. Mulți vin și cu lingurițele de acasă, pentru a-i împărtăși, dar refuz să fac acest lucru!”, a mai menționat părintele Mirea Vîrtejanu, care slujește la Biserica ”Acoperământul Maicii Domnului”, din București, pentru sursa menționată mai sus.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Orașul mare din Europa care a fost asaltat de români. Au ajuns a doua comunitate ca mărime și puțini vor să se mai întoarcă în țară: “Ne-au primit foarte frumos, cu multă căldură”
Capital.ro
Se montează obligatoriu pe mașini. Regulă nouă UE, aplicabilă din ianuarie 2026. Șoferii vor controla direct
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Paștele Blajinilor: sfaturi ale preoților pentru o pomenire adevărată – rugăciune, nu mese festive la cimitir
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Banii de care trebuie să te ferești în România. Avertismentul Băncii Centrale: Sunt ușor de detectat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Planul secret al lui Trump să destrame Uniunea Europeană. A făcut deja primul pas
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte