Rechizite şcolare distribuite gratuit în mod ilegal în mai multe şcoli din Olt

Mai multe şcoli din judeţul Olt au distribuit rechizite gratuite unor elevi care nu îndeplineau condiţiile necesare, neregulile fiind descoperite în urma unui control al Curţii de Conturi. Prejudiciul se ridică la aproximativ 6.000 lei pentru fiecare şcoală.
Iulian Tudor
23 feb. 2016, 13:44
Rechizite şcolare distribuite gratuit în mod ilegal în mai multe şcoli din Olt

Curtea de Conturi a descoperit, în urma unui control desfăşurat anul trecut, prin sondaj, la mai multe şcoli din judeţul Olt, că pachete cu rechizite au fost distribuite şi copiilor care nu îndeplineau condiţiile programului social „Rechizite Şcolare”, demarat de Ministerul Educaţiei în anul 2012, potrivit Mediafax.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt au declarat că nu ştiu în câte şcoli s-au petrecut lucrurile astfel şi nici la ce valoare se ridică prejudiciul total, dar că la o singură unitate şcolară de municipiu reşedinţă de judeţ ar fi vorba de un prejudiciu de aproximativ 6.000 lei.

În urma verificărilor efectuate de către Curtea de Conturi, s-a constatat că la unele din unităţile de învăţământ din judeţul Olt s-au ridicat pachete de rechizite şcolare pentru toţi copiii înscrişi în clasa pregătitoare şi clasa I. Acesta era însă un program social, iar rechizitele se acordau pe bază de criterii, conform Ordinului de Ministru 4385/2012. Curtea de Conturi a stabilit un prejudiciu la nivelul unităţilor de învăţământ din eşantionul auditat. Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt aşteaptă recomandările Curţii de Conturi în ceea ce priveşte modalitatea de recuperare a prejudiciului. Şcolile au fost luate prin sondaj, urmând ca în urma primirii raportului final al Curţii de Conturi, să fie verificate toate unităţile de învăţământ din judeţ. La acest moment, nu ştim câte şcoli au procedat aşa„, a declarat Octavia Dragomir, şefa Departamentului Investiţii din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt.

Pentru a beneficia de pachetul gratuit de rechizite, la cinci zile de la data începerii anului şcolar, părintele sau tutorele legal al şcolarului trebuia să depună o cerere în acest sens, însoţită de toate actele doveditoare privind venitul net lunar pe membru de familie realizat în luna iulie a anului respectiv. La nivelul judeţului Olt însă, pachetele cu rechizite au fost ridicate de la Inspectoratul Şcolar Judeţean în baza unor adrese, fiind distribuite elevilor pe bază de tabel.

Probabil că în recomandările Curţii de Conturi se va stabili ca, la nivel de unitate de învăţământ, la nivel de inspectorat să se urmărească toţi beneficiarii îndreptăţiţi să primească sau care erau neîndreptăţiţi să primească acest pachet. ISJ a aprobat ridicarea de pachete şcolare, în urma unor adrese transmise de către unităţile de învăţământ prin care spuneau care este numărul de beneficiari pentru Rechizite Şcolare. Rechizitele s-au distribuit, apoi, pe bază de tabel„, a mai declarat directorul din ISJ.

În urma descoperirilor făcute de Curtea de Conturi, reprezentanţii ISJ au decis să trimită echipe de inspectori în toate unităţile de învăţământ din judeţ pentru a verifica modul în care să desfăşoară programele sociale.

„Ţinând cont de toate aspectele, facem precizarea că Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt va monitoriza foarte bine aceste programe sociale, astfel încât să nu mai existe deficienţe la nivel de judeţ”, a precizat şefa Departamentului Investiţii din cadrul ISJ Olt.

Potrivit ordinului 4385/2012 al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pot primi gratuit rechizite şcolare copiii care provin din familiile cu venituri reduse, în sensul că sunt în întreţinerea familiilor al căror venit mediu net lunar pe membru de familie realizat în luna iulie a fiecărui an este de cel mult 50 % din salariul minim brut pe ţară.

Un pachet cu rechizite are o valoare de aproximativ 25 lei.

DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Lidl bagă în toate magazinele cinci produse pe care foarte mulți români le caută. Sunt la raft de joi, 10 aprilie, și au prețuri excelente, se vor vinde foarte repede
Capital.ro
Elena Udrea e terminată. Adrian Alexandrov n-a mai rezistat. A anunțat în direct la TV
Playtech.ro
Ajutor dublu de Paște 2025 pentru unii pensionari: bani pentru miel și cozonac, pe lângă cei 400 de lei de la Guvern
DailyBusiness
Ficatul gras, pericolul tăcut. Cum să îți cureți ficatul și să îți redobândești sănătatea cu ceaiuri
Adevarul
Punctele nevralgice ale unei negocieri cu Trump pe tarife: România este expusă pe industria auto, cea alimentară și pharma| ANALIZA
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Cea mai mare autostradă din istoria României. Când e gata proiectul grandios
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Studenta de 26 de ani, dată dispărută în Timișoara, a fost găsită. În ce stare se află tânăra
Cancan.ro
Cum a dat soarele, au ieșit la ÎNCĂLZIT! Vedetele au încins atmosfera în parcul Herăstrău - Nu le-a fost rusine deloc
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut o valoare imensă a țării. Un nume uriaș. A fost un geniu
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
„Alt copil, viața merge înainte” Igor Cuciuc a dat vestea mult așteptată, după moartea Andreei: „Un nou Început”. Artistul și soția sa sunt de nedespărțit acum
Pensie dublă pentru acești pensionari în luna aprilie: Banii urmează să fie virați direct pe card
MediaFlux
România se răzbună pe Trump! Anunțul președintelui Bolojan dă fiori în SUA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Anunț important pentru seniori. Casa de Pensii schimbă ziua când bagă banii pe card