RECHIZITORIU: Apropiaţii lui Vâlcov încercau „înălbirea” relaţiilor fictive dintre firmele grupului de interese

Apropiații lui Darius Vâlcov au încercat, în timpul derulării cercetărilor DNA în primul dosar în care acesta a fost trimis în judecată, "înălbirea" relațiilor comerciale fictive existente între firmele care făceau parte din grupul de interese al fostului ministru al Finanțelor, se arată în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată în al doilea dosar pentru fapte de corupție.
Iulian Tudor
27 nov. 2015, 19:12
RECHIZITORIU: Apropiaţii lui Vâlcov încercau

Potrivit documentului citat, din conținutul convorbirilor ambientale purtate de mai mulți apropiați ai lui Vâlcov a reieșit că, în timpul cercetărilor care se efectuau în primul dosar în care fostul ministru a fost trimis în judecată, pentru a crea aparența unor relații comerciale reale între societățile controlate de Vâlcov, au pus la cale o strategie de natură „a albi” fictivitatea acestora prin virarea unor sume de bani între respectivele firme, informează Agerpres.

„De asemenea, din conținutul convorbirilor ambientale purtate la data de 25.02.2013 între Mocanu Marian Alexandru, Șușală Lucian Petruț și Timofte Petre Bogdan, respectiv la data de 02.03.2015 între Mocanu Marian Alexandru și Șușală Lucian Petruț a reieșit că în timpul cercetărilor care se efectuau în dosarul nr. 378/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție, pentru a crea aparența unor relații comerciale reale între societățile comerciale controlate de inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, (…) au pus la cale o strategie de natură ‘a albi’ fictivitatea acestora prin virarea unor sume de bani între aceste societăți comerciale afiliate grupului de interese al inculpatului, scopul urmărit fiind acela de a face dovada că SC SGV Development SRL a încasat chiria de la SC CITY Hotel&Lounge SRL, respectiv că SC SGV Development SRL a plătit către SC Bogmar Pro Design SRL ceea ce investise în hotel cu banii primiți ca mită de inculpat”, arată procurorii.

Conform datelor din rechizitoriu, pentru a-și asigura protecția față de eventuale consecințe penale care puteau decurge din activitățile ilicite pe care Darius Vâlcov le iniția și desfășura, acesta a uzat de atributul conferit de lege de a-și delega atribuțiile, ceea ce în opinia sa ar fi putut constitui mijlocul prin care putea fi exonerat de o eventuală răspundere penală.

„Așa se explică faptul că, imediat după învestirea în funcția de primar al municipiului Slatina, inculpatul își delega atribuțiile care aveau legătură cu încheierea unor contracte de lucrări sau prestări de servicii cu unitatea administrativă locală pe care fusese desemnat să o reprezinte și în raporturile cu diversele persoane juridice. (…) După validarea la data de 22.06.2012 în funcția de primar, la numai 4 zile, inculpatul Vâlcov Darius Bogdan și-a delegat martorului Prina Minel Florin (viceprimar—n.r.) atribuțiile prevăzute de Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, republicată, respectiv cele reglementate de dispozițiile art. 63 alin. 4 lit. a, b, c și d și art. 65 alin. 5 lit. c, d, f și g”, se arată în rechizitoriu.

Totodată, procurorii notează „perseverența infracțională” a lui Vâlcov și susțin „premeditarea” de către inculpat a săvârșirii infracțiunii de luare de mită în legătură cu contractul de lucrări atribuit SC Plus Confort SRL, prin crearea mecanismelor necesare și înființarea unor societăți comerciale pe care le controla prin interpuși.

„Este, de asemenea, evident că în această perioadă inculpatul Vâlcov Drius Bogdan a dispus înființarea mai multor societăți comerciale (…) prin intermediul cărora să obțină anumite foloase de la SC Plus Confort SRL, societate care încheiase și avea în derulare contracte de lucrări cu Primăria Slatina, pe care inculpatul o conducea în calitate de primar, SC Bogmar Pro Design SRL fiind una din societățile care a fost folosită pentru transferul și disimularea provenienței ilicite a sumelor de bani pretinse cu titlu de mită”, afirmă procurorii.

Potrivit acestora, SC Plus Confort SRL a transferat către SC Bogmar Pro Design SRL suma de 2.146.270, 49 lei prin crearea aparenței unor legături comerciale între cele două societăți comerciale justificate printr-un circuit de documente comerciale (contracte, acte adiționale) și financiar-contabile (facturi, situații de lucrări etc.) fictive.

„În aceste condiții, după ce în perioada noiembrie-decembrie 2012, inculpatul Vâlcov Darius Bogdan, primar al municipiului Slatina, i-a pretins administratorului SC Plus Confort SRL București 10% (2.500.000 lei) din sumele încasate de această societate de la Primăria Slatina, în perioada 21.01.2013-13.06.2013, în modalitatea descrisă mai sus, a primit, în mai multe tranșe, de la SC Plus Confort SRL prin intermediul SC Bogmar Pro Design SRL suma de 2.146.270, 49 lei, în schimbul decontării la timp a lucrărilor efectuate, aferente contractului respectiv”, se arată în rechizitoriu.

Suma de 2.146.270, 49 lei a fost folosită din dispoziția lui Darius Vâlcov în folosul propriu al SC Bogmar, societate administrată în fapt de inculpat și controlată prin interpuși care au calitatea de martori în cauză, însă cea mai mare parte a banilor a fost utilizată pentru achiziționarea de materiale de construcție, obiecte de mobilier, plata unor furnizori în legătură cu lucrările de renovare și modernizare a hotelului City din Slatina și restaurantului administrat de SC City Hotel&Lounge SRL, firmă controlată și administrată în fapt tot de fostul ministru al Finanțelor, mai susțin procurorii.

DNA precizează că, în decembrie 2011, una dintre societățile controlate de Darius Vâlcov a închiriat de la Fundația pentru Tineret Olt spațiile situate în Casa Tineretului Slatina, printre care un complex hotelier compus dintr-un hotel, restaurant, bucătărie, locuri de parcare etc. și o discotecă cu anexe, hotel care ulterior a fost denumit „City Hotel” și care urma să fie renovat și modernizat.

Procurorii DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe fostul ministru al Finanțelor Darius Vâlcov, la data faptelor primar al municipiului Slatina și ulterior senator, pentru luare de mită — două infracțiuni — și trafic de influență, în cel de-al doilea dosar.

El este acuzat de DNA că, în perioada noiembrie-decembrie 2012, în calitate de primar, i-a pretins unui om de afaceri — denunțător în cauză — aproximativ 10% din sumele încasate de o societate de la Primăria Slatina, în baza unui contract semnat anterior, iar în perioada 21 ianuarie — 13 iunie 2013 a primit, în mai multe tranșe, de la respectiva firmă, printr-o alta intermediară, peste 2,1 milioane lei. Banii au fost pretinși pentru ca denunțătorul să nu întâmpine probleme în derularea contractului și să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

„Contractul avea ca obiect elaborarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice și execuția lucrărilor pentru izolarea termică a fațadelor a 131 de blocuri din Slatina, fiind în valoare de 24.833.258 lei fără TVA. În aceeași manieră a procedat inculpatul și în cazul unui alt contract încheiat de instituția publică pe care o reprezenta cu o altă societate comercială, privind reabilitarea Centrului istoric al orașului Slatina, prețul contractului fiind de 7.726.919 lei fără TVA”, se arată într-un comunicat al DNA.

CITEŞTE ŞI: Darius Vâlcov, trimis în judecată, sub control judiciar, în al treilea dosar. Prejudiciul: aproape UN MILION de euro

DailyBusiness
Sute de angajați din școlile de stat, concediați în urma unei ordonanțe. Decizia se aplică și medicilor
Spynews
Alessia Năstase a vorbit despre divorțul părinților ei, Amalia și Ilie Năstase. Cum a afectat-o separarea: „A fost o perioadă în care nu am înțeles unde mă duc"
Bzi.ro
Se știu primele echipe eliminate de la Asia Express 2025! La acest cuplu nu te așteptai să plece
Fanatik.ro
Locul din România care îți taie respirația. Nu e departe de București și are obiective care trebuie admirate măcar o dată în viață
Capital.ro
Decizie pentru proprietarii de case. Se depune cerere direct la Primărie. S-a dat ordin în România
Playtech.ro
Orăşelul din România sufocat de turişti. Pensiunile şi hotelurile nu mai fac faţă
DailyBusiness
Dispar paracetamolul și amoxicilina din farmacii! UE a dat ordinul!
Adevarul
Norvegia răspunde acuzațiilor Rusiei că militarizează arhipeleagul arctic Svalbard
wowbiz.ro
Minerva este condusă astăzi pe ultimul drum! Fratele Gabrielei Dima, detalii exclusive despre înmormântarea de la Arad: „Slujba va fi ținută de cinci preoți” | EXCLUSIV
Spynews
Cotlete de porc în sos cremos după rețeta lui Chef Horia Manea. Secretul pentru un preparat fraged și gustos
Spynews
Alerta de vreme extremă a fost prelungită și în weekend! Meteorologii au anunțat precipitații mixte și vânt puternic
Evz.ro
Demisie în Las Fierbinți: Nu mai suport stresul zilnic
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Culiță Sterp a fost condamnat definitiv pentru accidentul rutier din 2022. Magistrații din Cluj au decis ce se va întâmpla cu artistul
Cancan.ro
Avertismentul FBI pentru posesorii de telefoane Android și iPhone. „Ștergeți-le acum!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii care cresc animale la curte. Amendă dacă nu ai o distanță minimă de 10 metri
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Sebi, tânărul ucis de Vlad Pascu în accidentul de la 2 Mai, ar fi împlinit 23 de ani. Tatăl, sfâșiat de durere, îl sărbătorește la mormânt: "Azi venim la tine în acest loc, a doua noastră casă"
Reacția furioasă a lui Elon Musk după respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
MediaFlux
Victor Ponta a renunțat! Decizia luată înainte de ședința CCR!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Descoperire alarmantă: un nou coronavirus similar cu MERS identificat la lilieci în Brazilia