Mihai Gorgan, un bărbat în vârstă de 52 de ani, a decedat pe 7 decembrie la spitalul din Huși. El a fost scos de la morgă de Marin Lila, un bărbat cu care nu este rudă în niciun fel, dar care a vrut să îl îngroape „creștinește”.
„Eu nu puteam să scot mortul de acolo, dar mi s-a spus că dacă aduc o rudă, un nepot, ceva, îl voi putea lua. L-am căutat pe nepotul lui, unul Iorga, şi l-am dus acolo. Acesta a semnat că nu vrem necropsie, că ştim de ce boală a murit şi vrem doar să îl luăm aşa. S-au fãcut actele şi ni l-au dat. Le-am spus că nu am maşină mai mare, dar îl duc aşa, cum pot, în maşina mea mică. Am legat sicriul, ca să nu cadă, normal”, spune Marin Lila
Şi-a strâns de gât iubita şi s-a culcat lângă ea. Ce s-a întâmplat când s-a trezit este şocant
Bărbatul a luat mortul cu sicriu cu tot și l-a urcat în mașină. Însă, cum vehiculul său era mult prea mic, mortul a fost plimbat prin oraş cu un sfert din raclă în afara mașinii. După ce a plecat de morgă, bărbatul a ajuns cu defunctul la capelă. Aici s-a întâlnit cu rudele victimei care l-au acuzat că a furat mortul: „Aici a fost scandal. Că eu l-am depus acolo, i-am adus icoană, tot. Stăteam la priveghi. A venit în capelă cu mare scandal fratele soţiei, care a spus că imediat să îi dau certificatul de deces. M-a acuzat că am furat mortul, ca să încasez ajutorul de înmormântare. Eu i-am spus că am vrut să fac o faptă bună iar el, în loc să îmi mulţumească, vine să mă batã? Nu e frumos!”.
Soția și cumnatul lui Mihai Gorgan l-au reclamat pe Marin Lica la Poliție. Nu pentru faptul că ar fi răpit mortul, ci pentru certificatul de deces. Pe baza certificatului de deces se poate încasa un ajutor de înmormântare în valoare de peste 5.000 de lei.