Reclamaţiile la Protecţia Consumatorului vor putea fi depuse doar între anumite ore. Sistemul de depunere a reclamaţiilor online se modernizează

Reclamaţiile la Protecţia Consumatorului vor putea fi depuse doar între anumite ore începând cu data de 6 aprilie. Asta întrucât sistemul de depunere a reclamaţiilor online se modernizează, iar în vederea realizării lucrărilor, utilizarea formularului de reclamaţii online va fi limitată.
Oana Anghel
04 apr. 2022, 17:31
Reclamaţiile la Protecţia Consumatorului vor putea fi depuse doar între anumite ore. Sistemul de depunere a reclamaţiilor online se modernizează

Reclamaţii Protecţia Consumatorului. Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă că de miercuri formularul online de reclamaţii va funcţiona după un program, din cauza unor lucrări care vizează modernizarea sistemului.

Sistemul de reclamaţii online la Protecţia Consumatorului va fi mdoernizat

ANPC anunţă că face demersuri permanente pentru îmbunătăţirea modalităţilor de comunicare cu publicul larg, folosind toate pârghiile pe care le are la îndemână pentru a fi cât mai aproape de consumator şi de nevoile sale.

În această perioadă, se desfăşoară o operaţiune de dezvoltare şi modernizare a sistemului de depunere a reclamaţiilor online către structurile teritoriale ale ANPC.

Citeste si Preţul roşiilor la piaţă în 2022. Cât vor plăti românii anul acesta kilogramul de tomate autohtone în condiţiile creşterii cu peste 50% a costurilor de producţie

Între ce ore va putea fi folosit formularul de reclamaţii

Protecţia Consumatorului transmite că, începând de miercuri, 6 aprilie, şi până la finalizarea acestor lucrări, formularul de reclamaţii online, disponibil pe site-ul www.anpc.gov.ro, va putea fi utilizat de consumatori doar de luni-vineri, între orele 8.00-16.30.

Măsura este necesară pentru ca lucrările începute să se poată derula într-un termen optim şi să se poată realiza testările necesare platformei online, care să permită funcţionarea ei în parametrii prevăzuţi”, se arată în anunţul postat pe site-ul ANPC.

Citeste si Loturi uriase de ouă Kinder Surprise, retrase de pe piață din cauza riscului de Salmonella! Desertul preferat de milioane de copii îi poate îmbolnăvi grav!

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Minerva, mesaje din lumea de dincolo! Ce i-a cerut Gabrielei Lucuțar să-i pună în sicriu
Fanatik.ro
Insula superbă, considerată un paradis ascuns, evitată de turiști. Puțini știu ce minunății găsesc aici
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. Toți au îndrăgit-o: E o zi grea pentru noi
Playtech.ro
Trecutul ciudat al Elenei Ceauşescu. Ce făcea când era "în câmpul muncii", secretele ruşinoase au fost dezvăluite
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Un intelectual român critică dur mesajul unui controversat politician italian, susținător al lui Georgescu: „Informează-te sau nu mai minți!”
wowbiz.ro
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Plățile în numerar, eliminate. Românii care vor folosi doar cardul din 1 aprilie
Ego.ro
Totul pleacă de la BANI! Antonia și Velea, detalii de ultimă oră EXCLUSIV
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Pensiile militare pot crește. CCR va decide viitorul pensiilor pentru militari sau rezerviști marți, 11 martie 2025
Cancan.ro
Alertă în showbiz! Ea e femeia căutată de Anca Serea! Ce i-a făcut soției lui Adrian Sînă, la o petrecere
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia CCR pentru Călin Georgescu. BEC nu putea să ignore. Nu mai este nimic de făcut!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
Crimă cumplită într-o familie de polițiști! Bărbatul și-ar fi ucis soția, după care și-ar fi luat viața
Ora de vară 2025! Când dăm ceasurile înainte în acest an
MediaFlux
Răsturnare privind pacea în Ucraina! Kievul face propunerea! Se așteaptă decizia Rusiei
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
S-a vândut Hotelul Palace din Constanța! Cine sunt noii proprietari