Record absolut în circuitul muzeal românesc: peste 88.000 vizitatori, la expoziţia „The Human Body”

Expoziţia "The Human Body", deschisă la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti pe 22 martie, a fost vizitată de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut de vizitatori în circuitul muzeal românesc, informează organizatorii evenimentului, Events.
Alina Costache
05 aug. 2013, 15:59
Record absolut în circuitul muzeal românesc: peste 88.000 vizitatori, la expoziţia

Astfel, în aproximativ patru luni şi jumătate, expoziţia „The Human Body” – care şi-a închis porţile duminică – a fost văzută de peste 88.000 de persoane, stabilind un record absolut de vizitatori pentru circuitul muzeal românesc, scrie Mediafax.

Expoziţia include peste 200 de exponate – corpuri umane reale (integrale sau secţiuni), care, prin disecţiile la nivelul organelor şi ţesuturilor, oferă o perspectivă unică, tridimensională, fidelă asupra a ceea ce se află sub piele, asupra miracolului trupului omenesc şi a modului în care acesta funcţionează.

Extraordinarele exponate au fascinat deja peste 20 de milioane de vizitatori din întreaga lume, fiind prezentate în oraşe precum Londra, Amsterdam, Barcelona, Bratislava, Budapesta, Dublin, Kiev, Lisabona, Madrid, Praga, Torino, Viena, Oostende.

Expoziţia „The Human Body” îşi propune să schimbe modul în care vizitatorii percep corpul uman, oferindu-le acestora în premieră o şansă unică de a-şi privi organismul prin ochii unui chirurg. Nu în ultimul rând, scopul expunerii este acela de a-i determina pe vizitatori să-şi respecte şi să-şi îngrijească organismul, acordând atenţie felului în care aleg să trăiască.

Exponatele sunt plastinate – o metodă de conservare definitivă a ţesuturilor umane, prin tratarea cu cauciuc siliconic lichid. Rezultatul final este un organ sau un organism uman cauciucat, perfect conservat până la nivel celular şi în mod definitiv. Această tehnică permite prezentarea corpului uman în toată complexitatea sa de sisteme: osos, muscular, nervos, circulator, digestiv etc. Procesul de transformare a unui întreg organism uman într-un exponat plastinat poate dura mai mult de un an. Toate exponatele sunt tratate cu maximă grijă şi respect, transmit organizatorii evenimentului.

În prezent, în paralel, expoziţia „The Human Body” se desfăşoară în Cracovia, Polonia.

Totodată, la nivel internaţional, expoziţiile produse de organizatorii „The Human Body”, ExHIBITION, au atras până în prezent un public ce depăşeşte 50 de milioane de vizitatori.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Municipiul din România care va avea tren metropolitan. Se vor face tuneluri, pasaje, investiția e de peste 200 de milioane de euro și ar trebui să fie gata în 4 ani
Capital.ro
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Playtech.ro
Care sunt drepturile soțului supraviețuitor la moștenire. Ce spune legea
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Lovitură masivă pentru Trump: Un gigant auto japonez își mută producția în afara SUA, ca urmare a tarifelor impuse
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Doliu în lumea artistică. A murit la doar 17 ani
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
NU E BANC! Câți lei câștigă lunar un livrator de mâncare în Timișoara: 'Lucrez de luni până joi, 12 ore pe zi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi și reluarea alegerilor. Călin Georgescu a primit azi verdictul. Decizia ÎCCJ e definitivă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Ilie Bolojan sesizează CCR! Mișcare de ultimă oră a președintelui interimar
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte