Record de victime în rândul civililor în Afganistan, în 2016

Aproximativ 11.500 de civili afgani au fost uciși sau răniți în 2016, dintre care o treime copii, acesta fiind cel mai sângeros bilanț înregistrat de la începerea acestei evaluări anuale, în 2009, a anunțat luni Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (Manua), relatează AFP.
Iulian Tudor
06 feb. 2017, 07:27
Record de victime în rândul civililor în Afganistan, în 2016

Peste 3.500 de copii figurează printre victime, un bilanț în creștere cu 24 % în decurs de un an și cauzat în parte de luptele dintre forțele guvernamentale și insurgenți precum și de munițiile neexplodate abandonate de beligeranți, a anunțat Misiunea de Asistență a Națiunilor Unite în Afganistan (Manua), potrivit Agerpres.

Între 1 ianuarie și 31 decembrie 2016, Manua a înregistrat 11.418 victime civile (4.498 morți și 7.920 răniți), o creștere generală de 3%.

Martoră a degradării generale a securității în țară, unde conflictul a cuprins 34 de provincii, ‘ Manua a înregistrat un număr record de victime în luptele de la sol, atacuri sinucigașe și explozibili abandonați precum și cel mai grav bilanț pentru victimele operațiunilor aeriene din 2009’, a subliniat directoarea pentru Drepturile omului din cadrul Misiunii, Danielle Bell.

DailyBusiness
Breaking! Zelenski pleacă de la Casa Albă fără să mai semneze acordul pentru mineralele Ucrainei cu Donald Trump
Spynews
Încă un episod în scadalul pe mașină dintre Gabi Bădălău și cel pe care îl considera prieten. Ce îi cere bărbatul afaceristului / FOTO
Bzi.ro
Ce dramă a trăit Andi Moisescu! De ce nu l-a crescut mama sa în primii ani de viață
Fanatik.ro
Top 4 produse Parkside de la Lidl pentru grădină pe care foarte mulți români le caută. Sunt în ofertă și la raft în toate magazinele, se vor vinde ca pâinea caldă
Capital.ro
Călin Georgescu s-a prăbușit! Lovitură finală după punerea sub controlul judiciar
Playtech.ro
Planta sfântă pe care este bine să o ai în casă toată luna martie. Atrage norocul și prosperitatea
DailyBusiness
Cele mai scumpe căpșuni din București. „Ofertele” de 1 Martie depășesc orice imaginație: 3 căpșuni – mărțișoare au ajuns să coste peste o sută de lei
Adevarul
Relația lui Nicușor Dan cu coordonatorul lui de campaniei, „un risc de securitate națională”. Caramitru: Matei Păun are afaceri cu Lukașenko
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Maria Cutzarida-Crătunescu – Prima femeie medic a României și soarta neștiută a mormântului ei
Spynews
Destinația ideală pentru femeile care călătoresc singure. Orașul european ce ocupă primul loc
Spynews
Rețeta de sushi tarts a Andreei Raicu: „Au fost gata super rapid și chiar sunt super gustoase”
Evz.ro
Cum a câștigat un american 8.100.000.000.000 de dolari. Nu s-a bucurat de ei...
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume, o nouă apariție spectaculoasă
kanald.ro
Cu ce probleme de sănătate se confrunta Luca Manolache. Tânărul a trăit niște luni de coșmar înainte să-și piardă viața
Cancan.ro
Alimentul care costă doar 7 lei în supermarket și e campion la omega 3. Mihaela Bilic: „Are toți nutrienții de care avem nevoie”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Unde a fugit Călin Georgescu? A primit foarte multe amenințări cu moartea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
stirilekanald.ro
Tatiana a murit carbonizată în tragedia din Copșa Mică. Avea 56 de ani și mergea la muncă atunci când a ajuns sub roțile microbuzului în flăcări
Actorul Gene Hackman și soția sa, găsiți decedați în casa lor din Santa Fe
MediaFlux
Culisele scandalului din Biroul Oval. Cum a fost dat afară Zelenski de la Casa Albă
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
America a murit… God Bless Europe!