Breaking
News
Fabio Barone, preşedinte al celui mai mare club Ferrari din Italia, a fost cel care a stabilit recordul mondial.
„Este cel mai frumos drum din lume. Vom încerca să stabilim un record mondial la viteză pe Transfăgărăşan pentru a intra în istorie”, a spus Barone înainte de cursa în care a reuşit să parcurgă 13 kilometri în doar 9 minute şi 13
secunde.
Cursa a avut loc între Bâlea Cascadă şi tunelul de la Bâlea Lac, iar pe toată durata evenimentului drumul a fost închis circulaţiei. Spectacolul a fost urmărit de sute de turişti.
Italienii vor realiza şi un documentar despre recordul de viteză stabilit pe Transfăgărăşan.