Recursul în dosarul senatorului Cătălin Voicu, amânat pentru 17 decembrie

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă care trebuia să înceapă luni discuţiile în recursul din dosarul de corupţie al senatorului Cătălin Voicu a fost amânat de judecători pentru 17 decembrie, după ce avocaţii lui Voicu şi Marius Locic au cerut un nou termen pentru a pregăti apărările.
Romania TV
19 nov. 2012, 12:14
Recursul în dosarul senatorului Cătălin Voicu, amânat pentru 17 decembrie

Discuţiile din dosarul în care Cătălin Voicu, Marius Locic, Costel Căşuneanu şi Florin Costiniu au contestat condamnările primite pentru fapte de corupţie trebuia să înceapă luni, la Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Avocaţii lui Cătălin Voicu şi Marius Locic au cerut însă instanţei să amâne începerea discuţiilor în acest dosar, pentru a putea să-şi pregătească apărările.

Instanţa a admis cererea şi a stabilit ca dosarul să fie judecat în 17 decembrie.

În 1 iunie, senatorul Cătălin Voicu (suspendat din PSD) a fost condamnat de un complet de trei judecători de la instanţa supremă la două pedepse de trafic de influenţă, respectiv la patru şi cinci ani de închisoare, iar pentru fals în înscrisuri a primit o pedeapsă de un an şi două luni de închisoare. Voicu ar urma să execute pedeapsa cea mai mare, de cinci ani, din care judecătorii au scăzut perioada în care a stat în arest preventiv, din 30 martie 2010 până în 18 iulie 2011.

Omul de afaceri Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, un an şi două luni pentru fals în înscrisuri şi un an şi şase luni pentru fals intelectual, urmând să execute în regim de detenţie pedeapsa cea mai grea, de patru ani.

Fostul preşedinte al Secţiei civile a instanţei supreme Florin Costiniu a fost găsit vinovat de complicitate la trafic de influenţă, pentru care a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru un termen de încercare de şase ani.

Omul de afaceri Costel Căşuneanu a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru cumpărare de influenţă, judecătorii instanţei supreme suspendându-i executarea pedepsei pentru un termen de încercare de şapte ani.

Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marus Locic au stat şi ei în arest preventiv din 8 până în 12 aprilie 2010.

Instanţa arăta, în motivarea deciziei din 1 iunie, că senatorul Cătălin Voicu s-a folosit de calităţile sale de înalt demnitar al statului şi de influenţa pe care o avea în exercitarea acestei funcţii, angrenând în activităţile infracţionale magistraţi, poliţişti şi funcţionari, cărora le cerea soluţii favorabile la instanţe sau la urmărire penală.

Costel Căşuneanu a scăpat de închisoare fiindcă a cooperat cu anchetatorii, iar prin declaraţiile complete pe care le-a dat procurorilor şi judecătorilor a contribuit la aflarea adevărului şi la justa soluţionare a cauzei, demascând limbajul disimulat al senatorului Voicu, a mai arătat instanţa supremă.

În acest caz, în 21 mai 2010, senatorul Cătălin Voicu, Florin Costiniu, Costel Căşuneanu şi Marius Locic au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru trafic de influenţă, complicitate la trafic de influenţă, cumpărare de influenţă şi, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Florin Costiniu, fost preşedinte al Secţiei civile şi de proprietate intelectuală a ICCJ, este acuzat de complicitate la trafic de influenţă, Costel Căşuneanu, asociat la SC PA&CO Internaţional SRL Bacău, de cumpărare de influenţă, iar Marius Locic, administrator al SC Locic Imobiliare SRL, de cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie.

Potrivit procurorilor, în perioada iulie – septembrie 2009, Cătălin Voicu, „prevalându-se de prerogativele ce derivă din calitatea sa de senator”, ar fi primit de la Costel Căşuneanu, în două tranşe, sumele de 250.000 de lei (echivalentul a 60.000 de euro) şi 200.000 de euro, în schimbul intervenţiei pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Florin Costiniu, n.r.), în vederea adoptării unei soluţii favorabile societăţii comerciale la care omul de afaceri era asociat.

De asemenea, în luna august 2009, Voicu ar fi pretins şi primit de la Marius Locic suma de 119.000 de lei în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă poliţişti pentru a-i determina să propună o soluţie favorabilă într-un dosar în care acesta era cercetat pentru fapte penale.

Senatorul PSD ar fi intervenit pe lângă judecătorul Florin Costiniu ca, în schimbul unor foloase, să intervină pe lângă magistraţii instanţei supreme învestiţi cu soluţionarea favorabilă a unui dosar al SC PA&CO International SRL Bacău, care contesta atribuirea unei licitaţii privind lucrările de reabilitare a drumului naţional 76, între localităţile Ştei şi Beiuş.

Astfel, în iulie 2009, Voicu i-ar fi cerut lui Costiniu preschimbarea termenului de judecată, stabilit pentru 9 decembrie 2009. Voicu i-ar fi cerut 60.000 de euro (250.000 RON) patronului SC PA&CO, Costel Căşuneanu. Termenul de judecată a fost schimbat apoi pentru data de 16 septembrie 2009.

În 11 septembrie 2009, Voicu i-ar fi cerut telefonic lui Căşuneanu 200.000 de euro, iar câteva ore mai târziu curierul trimis de omul de afaceri îl contacta pe senator să-i livreze „împrumutul solicitat”, în Carol Davila 27 din Bucureşti, potrivit procurorilor.

Anchetatorii consemnează faptul că Voicu i-ar fi cerut Costiniu să transmită magistraţilor din completul de judecată al procesului firmei PA&CO faptul că „soluţionarea favorabilă” este „o rugăminte din mediul politic, că această firmă este îndreptăţită să aibă câştig de cauză” şi că, la rândul său, preşedintele Secţiei civile şi de proprietate intelectuală „le va face judecătorilor din complet servicii similare în alte dosare în care ar fi interesaţi”.

Cele trei judecătoare de la ICCJ, între care una a fost membru al Partidului Democrat, au respins solicitarea firmei lui Căşuneanu.

Respingerea acţiunii a fost neaşteptată pentru cei implicaţi în aranjament. Din interceptările realizate în acest caz rezultă că Florin Costiniu dă de înţeles că una dintre judecătoare a fost rugată la cel mai înalt nivel, „preferând arginţii”, că a făcut „pact cu diavolu”, iar celelalte au fost „temătoare, mai speriate”, în final spunându-i lui Costel Căşuneanu că va vedea „ce remedii juridice mai sunt”.

DailyBusiness
Metoda finlandeză de încălzire. Cum poți avea o casă călduroasă fără a cheltui prea mulți bani pe facturi
Spynews
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitrul Ştirilor Antena Stars
Bzi.ro
Cum arată Andreea Esca în costum de baie, la 52 de ani! Vedeta și-a lăsat fanii mască! – FOTO
Fanatik.ro
Leguma din România care a fost înregistrată la OSIM. Costă în jur de 4 lei per kilogram, are gust dulceag și se cultivă doar în această localitate
Capital.ro
Avertismentul BNR pentru românii care preferă banii cash. Ce se întâmplă cu bancomatele
Playtech.ro
Cum sună vocea copiilor lui Meghan Markle și ai Prințului Harry. Archie și Lilibet, auziți pentru prima dată
DailyBusiness
Umilința supremă pentru Cluj. Capitala Ardealului coboară pe locul 5 într-un clasament neașteptat al orașelor din România!
Adevarul
Pata de petrol din Marea Neagră se extinde. Ce spune Putin despre dezastrul ecologic
wowbiz.ro
Detalii bombă despre bebelușul Monicăi Gabor și al lui Mr. Pink! Când a născut, de fapt, fosta soție a lui Irinel Columbeanu și cum arată acum? | EXCLUSIV
Spynews
Ce cuvinte trebuie să rostești pentru a atrage banii în viața ta. Cum poți manifesta abundența
Spynews
Cum arată mașina care poate sări peste gropile din asfalt. Cu cât se vinde un astfel de vehicul
Evz.ro
Reducere la plata impozitelor pe 2025. Toți românii beneficiază de ea
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
kanald.ro
Bursele de excelență pentru elevii olimpici nu au fost modificate de Ordonanța trenuleț! Se vor raporta la salariul minim actual, de 4.050 de lei brut
Cancan.ro
Patronul FCSB i-a îngrozit pe locuitorii unei celebre stațiuni din România! Și-a făcut stână, dar... Câinii lui Gigi Becali le-au
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu a primit lovitura finală. Anunțul serii în România: Nu va putea candida în 2025
StirileBZI
Când vor fi majorate alocațiile copiilor: Cât mai au de așteptat micuții
Prosport.ro
FOTO. Andreea Bălan, ce apariție în Australia! Vedeta a atras toate privirile
stirilekanald.ro
Andrei, băiatul de 15 ani ucis în bătaie de prieteni, dus pentru ultima dată acasă. Bunica îl plânge cu lacrimi amare: „A fost abandonat de mamă și de tată”
substantial.ro
Ministrul Educaţiei militează pentru un salariu de bază crescut pentru profesori
MediaFlux
SCHIMBARE ESENȚIALĂ privind PENSIA. TOTUL va fi ONLINE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Noul secretar de stat UDMR de la Ministerul Finanțelor: „Cunoașterea limbii maghiare este obligatorie”