Reexaminarea legii dării în plată, AMÂNATĂ de Comisia de buget din Senat

Comisia de Buget a Senatului a amânat, marţi, discutarea cererii lui Klaus Iohannis privind reexaminarea legii dării în plată. Deputatul PNL Daniel Zamfir, iniţiator al legii şi membru al Comisiei de Buget din Senat, a declarat că o decizie a fost amânată din cauza unor tergiversări pe care le-ar încerca băncile.
Iulian Tudor
02 feb. 2016, 14:54
Reexaminarea legii dării în plată, AMÂNATĂ de Comisia de buget din Senat

Comisia de buget a Senatului a luat, marti, in discutie Legea darii in plata, dar, la solicitarea reprezentantilor bancilor, a decis sa amane cu o saptamana dezbaterile. Reprezentantii bancilor au motivat ca nu au avut suficient timp la dispozitie sa studieze amendamentele, potrivit Mediafax.

Formele astea de tergiversare pe care bancile le incearca, cum ca n-au avut timp sa studieze amendamentele, asta face parte dintr-un razboi tactic pe care bancile il incearca, din nefericire, il incearca pe spinarea oamenilor. Dupa cum ati vazut, au incercat cu presiuni asupra parlamentarilor (…)Acum n-au avut timp sa studieze amendamentele, ca atare, mai amana cu o saptamana. Vreau sa va spun ca oamenii astia nu inteleg ca tot razboiul acesta pe care il duc ei, il duc pe spinarea oamenilor si in defavoarea lor„, a declarat Daniel Zamfir, initiatorul legii.

Deputatul PNL a adaugat ca tentativele institutiilor bancare sunt inutile si ca „in niciun caz, sub nicio forma, principiul legii, acela care este unul corect, de impartire a riscului intre client si banca, la acest principiu nu se modifica„.

Pe 18 decembrie 2015, presedintele Klaus Iohannis a transmis Parlamentului o cerere de reexaminare a legii privind stingerea creditelor prin darea in plata a imobilelor, invocand faptul ca acest proiect este binevenit, insa forma adoptata de Legislativ, in loc sa-i ajute pe cei cu credite, risca sa creeze „dificultati”.

Potrivit legii, debitorul va ceda toate bunurile ipotecate in favoarea creditorului, in situatia in care executarea obligatiilor asumate prin contractul de credit a fost garantata cu doua sau mai multe bunuri.

Debitorul trebuie sa transmita creditorului prin intermediul unui executor judecatoresc, al unui notar public sau al unui avocat o notificare creditorului in care anunta decizia de transmitere a dreptului de proprietate asupra bunului sau bunurilor ipotecate. Toate costurile notariale si ale executorului judecatoresc sau avocatului, dupa caz, vor fi suportate de debitor.

Dupa comunicare deciziei de catre debitor, creditorul nu mai poate urmari codebitori sau garantii personali sau ipotecari pentru stingerea creditului.

Proiectul de lege prevede ca la momentul incheierii contractului pentru transferul de proprietate, respectiv la data pronuntarii hotararii judecatoresti definitive, va fi stinsa orice datorie a debitorului fata de creditor, acesta din urma neputand solicita sume de bani suplimentare.

Decizia finala privind solicitarea de reexaminare apartine Camerei Deputatilor.

CITEŞTE ŞI: BCR: Restrângerea pieţei creditului devine inevitabilă prin modificările aduse proiectului Legii privind darea în plată

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă