REFERENDUM 2019. Klaus Iohannis invită partidele la consultări joia şi vinerea viitoare. Negocierile încep cu PNL

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a trimis vineri, o scrisoare președinților partidelor și formațiunilor politice reprezentate în Parlamentul României, prin care îi invită la consultări, la Palatul Cotroceni, pe tema situației din justiție.
Ionela Marcu
05 apr. 2019, 11:16
REFERENDUM 2019. Klaus Iohannis invită partidele la consultări joia şi vinerea viitoare. Negocierile încep cu PNL

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că a trimis Parlamentului scrisoarea referitoare la temele referendumului din 26 mai, acestea fiind interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie şi interzicerea adoptării de OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare. „Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesaţi şi-au mai dat o ordonanţă de urgenţă şi trăieşte cu teamă fiecare zi în care este anunţată şedinţă de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaşte”, a declarat preşedintele. Vineri, Iohannis a trimis partidelor programul consultărilor.

Programul consultărilor va fi următorul:

Joi, 11 aprilie 2019

  • Ora 15:00 – Partidul Naţional Liberal (PNL);
  • Ora 16:00 – Uniunea Salvați România (USR);
  • Ora 16:45 – Partidul Mișcarea Populară (PMP);
  • Ora 17:30 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
  • Ora 18:15 – Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Vineri, 12 aprilie 2019

  • Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
  • Ora 12:00 – Partidul Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE)

Fiecare delegație poate fi formată din maximum 5 persoane.

Citeşte şi: Liviu Dragnea nu se duce la Cotroceni pentru referendum: „Nu-mi place personajul”

Conform preşedintelui, cetăţenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie să li şteargă efectele condamnărilor şi, totodată, dacă vor ca Guvernul să mai adopte ordonanţe de urgenţă în domenii sensibile precum legislaţia penală şi organizarea sistemului judiciar.

„Românii au arătat că nu acceptă corupţia şi furtul din banii publici! Cu atât mai mult, aceste fapte sunt inacceptabile atunci când ele sunt săvârşite chiar de cei aleşi de ei, de cetăţeni, ca să le apere interesele şi banul public! Da! Toleranţă zero faţă de fenomenul corupţiei prin interzicerea amnistiei şi graţierii infracţiunilor din acest domeniu reprezintă calea cea mai bună, calea corectă, pentru continuarea luptei împotriva corupţiei, dar, în egală măsură, este şi o garanţie pentru asigurarea integrităţii în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice! Ceea ce se întâmplă în actuala guvernare pesedistă este fără precedent! De mai bine de doi ani asistăm la un permanent asalt asupra justiţiei, purtat cu ordonanţe de urgenţă”, a afirmat Iohannis.

În opinia sa, acest asalt al pesediştilor, a presupus întotdeauna evaluarea şanselor, pregătirea mijloacelor şi căutarea momentului prielnic pentru a acţiona, pervertind astfel şi deturnând un mecanism constituţional pe care noi, societatea românească, trebuie să îl regândim.

„Societatea a obosit să urmărească dacă cei interesaţi  şi-au mai dat o ordonanţă de urgenţă şi trăieşte cu teamă fiecare zi în care este anunţată şedinţă de Guvern, a cărei ordine de zi reală nu se cunoaşte. Întrucât ordonanţele îşi produc de îndată efectele, iar în materie penală chiar cu efect pentru trecut, şi pot fi atacate direct la Curtea Constituţională numai de către Avocatul Poporului, este momentul ca cetăţenii să decidă dacă nu cumva este necesar ca şi alte autorităţi constituţionale să aibă dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru a stopa efectele ordonanţelor neconstituţionale”, a explicat preşedintele.

El s-a declarat convins că dacă CSM sau Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar fi avut posibilitatea să conteste ordonanţele la Curtea Constituţională, nu am fi ajuns în situaţia în care suntem acum!

„Modificările aduse de PSD legilor justiţiei au fost aspru şi constant criticate şi de instituţiile europene, iar adoptarea de noi ordonanţe în materie penală, care în realitate sunt amnistii mascate, va avea consecinţe foarte grave asupra statutului României în Uniunea Europeană. Momentul critic în care ne găsim este rezultatul proastei guvernări pesediste. PSD legiferează netransparent, încălcând chiar regulile statului de drept. În aceste zile, sunt discuţii şi reacţii în spaţiul public cu privire la iminenţa unor noi ordonanţe de urgenţă care să modifice codurile penale. Pesediştii au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuşi să rişte chiar stabilitatea şi viitorul României numai pentru a-şi albi dosarele. N-ar fi de mirare ca mâine-poimâine să dea prin ordonanţă de urgenţă că politicianul X este cinstit. Ar fi culmea!”, a declarat Iohannis.

El a solicitat din nou Guvernului să nu mai adopte vreo ordonanţă de urgenţă în domeniul justiţiei şi politicii penale

„Referendumul a intrat în linie dreaptă, orice astfel de act emis de Guvern ar fi ilegitim, împotriva spiritului Constituţiei şi o sfidare la adresa românilor. Astăzi se impune, mai mult ca oricând, să ne reamintim un text din Constituţie, pe care cei aflaţi la putere ar vrea să îl facă uitat. Este alineatul (2) al articolului (2) din Constituţia României: nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Voinţa suverană a poporului se exprimă cel mai bine prin referendum! Dragi români, Vă aştept la referendum pe 26 mai!”, a încheiat preşedintele Klaus Iohannis.

DailyBusiness
Pensionarii sunt obligați să returneze banii! Au primit pensii mai mari din greșeală
Spynews
Mucenicii Dubai sunt la mare căutare. Câți bani sunt dispuși românii să scoată din buzunar pentru cel mai căutat desert al momentului
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Ce avere uriașă are partenera de afaceri a lunetistului lui Călin Georgescu! Femeia are legături cu militarii ceceni
Capital.ro
Cu cine va fi înlocuit Călin Georgescu? EL trebuie să îi ia locul: Electoratul face priză
Playtech.ro
Mama Geta nu a mai putut să se abțină. Ce a putut să spună când a văzut-o pe fiica lui Culiță: „Atât am de zis”
DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Miruna de la Mireasa și-a emoționat fanii cu o imagine cu fiica ei! Cum și-a surprins fosta concurentă bebelușul | FOTO
Spynews
Carmen Șerban, adevărul despre "fiica secretă". Artista spulberă zvonurile conform cărora ar avea un copil
Evz.ro
Paza lui Georgescu, asigurată de un personaj dubios. Dezvăluiri incendiare
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari de la 1 aprilie 2025: Cine sunt seniorii care urmează să primească 250 de lei pe lună după Mica Recalculare
Cancan.ro
Andreea, o mămică de 25 de ani din Bacău, și-a pus capăt zilelor 😢 Ce a scris în biletul de ADIO 😲
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict definitiv pentru Călin Georgescu. Decizia dată azi de Curtea de Justiție a UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Rolul Cheie al ‘Supraviețuitorului Desemnat’ în Discursul Congresului SUA
MediaFlux
Ucraina a confirmat! Se întâmplă după decizia lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă