UPDATE: Președintele separatist catalan, Carles Puigdemont, a semnat marți seara, împreună cu parlamentari din majoritatea sa, o declarație de independență, dar a suspendat-o, „chemând la dialog”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului regional.
„Trăim un moment excepţional, istoric”, a declarat, la Madrid, Puigdemont. „Catalonia şi-a câştigat dreptul de a fi independentă. Ea va fi un stat independent sub forma unei republici”, a spus el. Totodată, liderul catalan a chemat la dialog şi mediere Uniunea Europeană.
Şeful executivului catalan, Carles Puigdemont, și-a început marți seara, cu o întârziere de peste o oră, discursul din fața Parlamentului regional asupra „consecințelor politice” ale referendumului din 1 octombrie, subliniind necesitatea imperioasă de a „reduce tensiunile” în regiune.
Guvernul catalan nu a precizat însă care au fost părţile implicate în medierea internaţională. Potrivit Euronews, Puigdemont se afla în acele momente în discuţii cu preşedintele Comisiei Europena, Jean-Claude Juncker.
Această informaţie a fost ulterior dezminţită pe reţeaua de socializare Twitter de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui CE, Mina Andreeva, care a calificat informaţia ca fiind „ştire falsă”.
La rândul său, Guvernul Spaniei a reamintit că o mediere cu Puigdemont „nu era avută în vedere”.